03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
1.981 de gălățeni, refuzați la donarea de sânge
1.981 de gălățeni, refuzați la donarea de sânge

Centrele de transfuzii din toată țara se confruntă permanent cu o lipsă de sânge, așa că fiecare donator este prețios. Totuși, calitatea și siguranța sunt pe primul loc, și chiar dacă nu se știu bolnavi, potențialii donatori sunt consultați, testați, li se fac gratuit analize pentru a se afla dacă într-adevăr îndeplinesc condițiile pentru a fi donatori. Acesta este momentul în care unii, cu toate că au bune intenții, află că nu pot dona, altfel ar face mai mult rău decât bine.

"De la începutul acestui an, la nivelul Centrului Regional de Transfuzii Galați, au fost refuzate la donarea de sânge 1.981 de persoane. Anemia, leucocitozele, afecțiuni hepatice, un anumit tratament medicamentos sau intervenții medicale și chirurgicale sunt principalele cauze care au dus la respingerea acestora. Unii au aflat astfel că au o anumită afecțiune", a explicat Camelia Stoichițescu, managerul Centrului Regional de Transfuzii Galați.

În anul 2018, la nivelul Centrului Regional de Transfuzii Galați, nu au putut dona din cauză că nu îndeplineau condițiile, un număr de 2.363 donatori.


Articole înrudite