26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
13 ani de închisoare pentru un individ care şi-a violat fiica vitregă
13 ani de închisoare pentru un individ care şi-a violat fiica vitregă

Andrei Grosu (42 de ani) a comis acte pe care mulţi dintre noi şi le pot cu greu închipui. Acesta a agresat sexual trei minore, una dintre ele fiind chiar fiica sa vitregă, fiind chiar achitat de acuzaţia de viol, într-o primă fază, de Tribunalul Galaţi.
Totul a început în februarie 2011, când Andrei Grosu a fost arestat şi trimis în judecată pentru viol, după ce s-a descoperit că şi-a violat în repetate rânduri fiica vitregă, de doar 13 ani, profitând de faptul că iubita sa era plecată la muncă în străinătate. Nu a fost de ajuns pentru individ, care le-a obligat şi pe verişoarele fiicei sale vitrege să întreţină raporturi sexuale cu el, fiecare în vârstă de 15 ani. Şocul a venit la Tribunalul Galaţi, unde două dintre victimele lui Andrei Grosu şi-au schimbat declaraţiile, iar a treia nu s-a mai prezentat. Nici acum nu se ştie dacă minorele au fost ameninţate sau le-a fost prea frică să mai dea ochii cu agresorul lor. Chiar şi aşa, instanţa avea declaraţiile iniţiale ale copilelor şi celelalte probe, dar nu a ţinut cont de ele şi l-a achitat pe Andrei Grosu de acuzaţia de viol.
Parchetul a atacat decizia la instanţa superioară, iar Curtea de Apel Galaţi a decis să îl condamne la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat verdictul definitiv în acest caz, condamnându-l pe Andrei Grosu la 13 ani de închisoare. Individul a susţinut pe parcursul întregului proces că este o victimă a concubinei sale, care ar fi vrut să se răzbune pe el. Bărbatul s-a declarat nemulţumit de pedeapsa primită şi a cerut revizuirea decizie de condamnare, dar pe 25 noiembrie Tribunalul a respins ca inadmisibilă solicitarea violatorului.
Andrei Grosu a băgat spaima şi în italieni. Tribunalul din oraşul italian Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele gălăţeanului şi a cerut extrădarea acestuia pentru comiterea mai multor infracţiuni în Peninsulă. Curtea de Apel Galaţi a avizat cererea justiţiei italiene, dar a menţionat că Andrei Grosu va fi transferat în Italia doar după ce îşi va ispăşi pedeapsa de 13 ani la care a fost condamnat pentru viol.


Articole înrudite