28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
22 de gălăţeni trimişi în spital de căpuşe
22 de gălăţeni trimişi în spital de căpuşe

În ultima săptămână, 22 de gălăţeni au avut ghinionul de a ajunge la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Faţă de săptămâna trecută, numărul victimelor a crescut de la 15 la 22. „Persoanele în cauză au primit îngrijiri medicale pentru eliminarea bucăţilor de căpuşă care existau în piele, iar apoi au primit şi tratamentul medicamentos necesar. Nu avem deocamdată suspiciuni legate de apariţia vreunui caz de boală Lyme, boală care apare în urma atacului unei căpuşe infectate cu agentul patogen Borellia”, a precizat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Până în acest moment, de la începutul sezononului cald, 78 de gălăţeni au fost muşcaţi de căpuşe. Numărul este însă la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vremea mai rece, ploile şi recenta dezinsecţie şi-au făcut efectul.


Articole înrudite