19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Administratorii asociaţiilor de locatari şi proprietari din Galaţi au anunţat membrii asociaţiilor în privinţa faptului că pot depune documentele necesare acordării ajutorului de încălzire. Acesta este primul pas în programul de acordare a acestui sprijin financiar, urmând ca cererile depuse de membrii asociaţiilor să fie transmise de administratorii asociaţiilor către Apaterm.

Astfel, conform legii, pot beneficia de ajutoare de încălzire al căror cuantum este diferenţiat, persoanele al căror venit pe membru de familie este de maxim 786 de lei, iar în cazul persoanelor singure venitul trebuie să fie de maxim 1028 de lei. „Locatarii trebuie să vină la sediul asociaţiei să depună actele cerute, iar acestea diferă, după cazul în care beneficiarii sunt salariaţi, şomeri sau pensionari. Practic, este vorba de adeverinţa de salarizare pe ultima lună de zile, cuponul de pensie sau adeverinţa de şomaj”, ne-a spus Dan Iordache, administratorul unei asociaţii de proprietari din Þiglina 1. Acesta ne-a spus că foarte mulţi locatari au venit să se intereseze până când pot depune actele necesare şi mai ales ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi ajutor.

„Chiar dacă se încadrează ca venit, dacă au în proprietate anumite bunuri nu mai pot beneficia de sprijinul financiar”, ne-a mai declarat administratorul asociaţiei de proprietari. În cazul încălzirii pe bază de gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi, venitul lunar maxim trebuie să fie de 615 lei. În ediţia următoare vom reveni cu amănunte legate de documentele care trebuie depuse şi care sunt categoriile de bunuri pentru care nu se poate acorda acest ajutor din partea statului.


Articole înrudite