07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Actualizarea Cartei Universităţii "Dunărea de Jos" din Galați, în dezbatere publică
Actualizarea Cartei Universităţii "Dunărea de Jos" din Galați, în dezbatere publică

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a lansat în dezbatere publică propunerile privind completarea şi actualizarea Cartei Universităţii "Dunărea de Jos"!

Documentul iniţial a fost adoptat de Senatul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi la data de 14 iulie 2011 şi a mai suferit modificări la data de 01 martie 2012, la data de 14 aprilie 2022 şi 13 decembrie 2023.

Această iniţiativă reprezintă un pas esenţial în evoluţia şi adaptarea universităţii noastre la schimbările semnificative din domeniul educaţiei şi cercetării. Scopul nostru este să consolidăm şi să actualizăm cadrul instituţional pentru a ne asigura că Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi rămâne un pol de excelenţă academică şi un promotor al progresului social şi economic în regiunea noastră. Invităm cu căldură întreaga comunitate academică să participe activ la această dezbatere publică, să îşi exprime opiniile şi să contribuie cu sugestii constructive pentru îmbunătăţirea propunerii noastre. Transparenţa şi colaborarea sunt elemente fundamentale în procesul nostru decizional, iar părerea fiecărui membru contează în modelarea viitorului nostru comun”, a declarat preşedintele Senatului UDJG, Alexandru Nechifor (foto ).

! Detalii despre propunerea de modificare a Cartei Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi găsiţi accesând următorul link: https://www.ugal.ro/.../senatul.../dezbatere-publica-senat.

Potrivit preşedintelului Senatului universitar, vor fi organizate sesiuni de consultare şi dezbateri deschise pentru a asigura o participare cât mai largă şi o dezbatere cât mai cuprinzătoare.

Vă încurajez să vă implicaţi activ în perioada 05.03.2024 - 15.03.2024 în acest proces şi să ne ajutaţi să construim împreună viitorul instituţiei noastre!”, a mai subliniat Alexandru Nechifor. *sursa foto deschidere: Facebook - Alexandru Nechifor


Articole înrudite