06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi a finalizat vineri, 5 iulie, unul dintre cele mai complexe dosare penale pe care le-a instrumentat în ultimii ani. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată în mai 2010 nu mai puţin de 44 de persoane în acest dosar de furt calificat, printre cei inculpaţi numărându-se şi fostul şef al Poliţiei de pe platforma siderurgică ArcelorMittal, comisarul şef Vasile Hulea, dar şi agentul Marian Munteanu, ales în 2004 „Poliţistul Anului“. Prejudiciul fusese estimat iniţial de ArcelorMittal la peste 600.000 de lei, anchetatorii acuzându-i pe cei 44 de inculpaţi de furturi repetate din incinta combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, acţiunile acestora fiind facilitate de ajutorul acordat de poliţişti. Chiar fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisarul-şef Daniel Miron, spunea că secţia de poliţie din combinat a fost desfiinţată tocmai pentru că existau suspiciuni cu privire la corectitudinea oamenilor legii care lucrau acolo.
Trei acuzaţi au fost achitaţi
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada iunie 2008 - aprilie 2010, o parte dintre cei acuzaţi, respectiv Nelu Pelin, Marian Ionaşcu, Tănăsache Dănăilă, Valentin Tudorache şi Nicu Gabriel Ifrim au furat fier vechi de pe platforma siderurgică a Arcelor Mittal Galaţi. Cea mai mare pedeapsă o va avea de executat Marian Ionaşcu, care a primit 12 ani de închisoare, Nelu Pelin şi Dănăilă Tănăsache având de ispăşit câte 10 ani de închisoare, iar Ifrim Gabriel Nicu va sta 10 ani şi şase luni după gratii. Şi fostul şef al Poliţiei de pe platforma siderurgică ArcelorMittal, comisarul şef Vasile Hulea, a fost condamnat, acesta urmând să execute şase ani de închisoare. Interesant de amintit este că judecătorii au achitat trei dintre acuzaţii din dosar: Gheorghe Apăunei, Săndel Maftei şi agentul Marian Munteanu. Instanţa a stabit ca Nelu Pelin, Marian Ionaşcu, Liviu Mitrofan, Vasile Hulea, Costel Busuioc, Iulian Peceli, Lucian Stratulat, Miron Mărgărit, Titel Negrea, Geani Nicolae Cucu, Sanda Steluţa Munteanu şi Liviu Oprea să achite şi 16.000 de lei către ArcelorMittal în contul distrugerilor produse celor patru rulouri de tablă sustrase din combinat. Cele 44 de persoane în dosar, dar şi Parchet, pot ataca cu recurs decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Articole înrudite