19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În prezent autorităţile române duc o luptă inegală în braconajul piscicol, căci, dacă românii cunosc foarte clar interdicţiile legate de braconaj, pe partea Republicii Moldova autorităţile nu fac decât să “observe” acest fenomen. Paşii pe care îi face în prezent Moldova spre aderarea la UE va impune şi adoptarea legislaţiei privind interdicţia braconajului piscicol. Mai mult, după apariţia Centrului Comun de Contact de la Giurgiuleşti, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră din România se vor întâlni periodic cu cei ai Serviciului de Grăniceri al Republicii Moldova, ocazie cu care se vor face schimburi de experienţă şi pe tema braconajului piscicol. Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, a precizat: „Am convenit cu domnul ministru (de Interne moldovean n.r.) Roibu ca cel puţin la un interval de şase luni de zile să avem întâlniri bilaterale între poliţia de frontieră română şi poliţia de frontieră, grăniceii moldoveni, fie în România, fie în Republica Moldova, cu toate conducerile inspectoratelor judeţene din zona de frontieră. Acelaşi lucru l-am cerut şi domnului Liviu Popa, inspectorul general al Poliţiei Române, să avem întâlniri între cele două ţari, la nivelul fiecărei arme, şi în aceste întâlniri se vor ridica şi probleme de acest gen”. Alexei Roibu, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, a declarat că grănicerii moldoveni vor avea competenţe de urmărire penală: „Sunt pregătite toate legile, schimbările prin care serviciul de grăniceri va fi înzestrat cu competenţă de urmărire penală, cu competenţă de activitate poliţienească, care până acum nu a avut-o; din organ de constatare va deveni organ de urmărire penală şi aici va contribui la o colaborare mai bună cu poliţia de frontieră română, inclusiv în ceea ce priveşte această activitate”.
Traian Igaş a avertizat braconierii piscicoli că acţiunile de stopare a braconajului vor fi extinse şi în judeţele limitrofe Galaţiului. Igaş a dat exemplul acţiunilor din vămi, avertizând că şi braconierii vor fi deranjaţi.

Articole înrudite