25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cei circa 500 de maidanezi care sunt adăpostiţi în cele două padocuri ale Ecosal nu au stârnit interesul gălăţenilor iubitori de animale, astfel că de la apariţia legii care permite eutanasierea şi ale cărei prevederi au intrat în vigoare începând de ieri, niciun patruped nu a fost adoptat. În mod paradoxal, deşi mulţi gălăţeni s-au arătat nemulţumiţi de apariţia legii care prevede posibilitatea eutanasierii câinilor maidanezi, noile prevederi nu au condus la scăderea numărului de patrupede care sunt adăpostite în cele 2 padocuri ale Ecosal.
„De la apariţia legii şi până săptămâna trecută doar două persoane s-au prezentat la padocurile Ecosal, unde s-au interesat de condiţiile în care ar putea adopta un câine comunitar, însă nimeni nu a luat niciun câine acasă”, ne-a declarat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu. Acesta susţine că, potrivit informaţiilor pe care le are, pe străzile din Galaţi s-ar afla circa 16.000 de câini comunitari, în timp ce reprezentanţii asociaţiilor de iubitori de animale susţin că numărul lor ar fi mult mai mic, de circa 6.000. Directorul Ecosal ne-a mai precizat că la padocurile societăţii au început lucrările de remediere a deficienţelor constatate în urma controlului efectuat de către Direcţia Sanitar-Veterinară Galaţi şi că odată cu finalizarea lor societatea ar putea primi noul aviz sanitar-veterinar pentru funcţionarea adăpostului.


Articole înrudite