Persoană depistată cu pistol tip airsoft la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci! În ultima zi a bâlciului din municipiul Tecuci, jandarmii aflaţi în dispozitivul de ordine publică pentru asigurarea unui climat de siguranţă la Iarmarocul Moldovenesc au observat un bărbat care provoca scandal în zona destinată jocurilor de tip airsoft.
La apariţia jandarmilor, persoana în cauză a încercat să fugă, însă a fost imediat prinsă şi imobilizată. În urma controlului corporal preventiv, asupra acesteia a fost găsit un pistol de tip airsoft, obiect interzis în perimetrul evenimentului. Bărbatul a declarat că avea arma asupra sa „pentru distracţie”, însă deţinerea şi folosirea unor astfel de obiecte în zona de desfăşurare a manifestării publice contravine prevederilor legale.
Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „portul sau folosirea de obiecte periculoase la adunări publice, manifestări cultural-artistice”. De asemenea, pentru provocarea de scandal, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei.
Jandarmeria reaminteşte cetăţenilor că accesul cu obiecte periculoase sau care pot fi folosite pentru tulburarea ordinii publice este strict interzis la manifestările cu public numeros. „Totodată, recomandăm participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să adopte un comportament civilizat, pentru a se bucura în siguranţă de evenimentele organizate”, transmit jandarmii gălăţeni.
Articole similare: Scandal la bâlciul din Tecuci! Doi bărbaţi au fost amendaţi de jandarmi