26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cum ar putea arăta noile parcuri recreaţionale din Galaţi (FOTO)
Cum ar putea arăta noile parcuri recreaţionale din Galaţi (FOTO)

Primăria municipiului Galaţi a organizat, astăzi, joi, 05 martie 2020, în holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, vernisajul expoziţiei de proiecte privind soluţiile peisagistice pentru obţinerea unor modele de parcuri recreaţionale, în urma concursului lansat în acest scop în luna decembrie 2019 şi despre care cotidianul nostru a relatat în articolul „Primăria Galaţi vrea parcuri recreaţionale şi a lansat un concurs pentru idei“.

În cadrul concursului, la care au participat 11 specialişti în arhitectură şi urbanism din Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, Târgu Mureş şi Braşov, s-a oferit un premiu unic în valoare de 10.000 de lei şi două menţiuni a câte 5.000 de lei. Juriul, format din reprezentanţi ai Primăriei, ai mediului academic şi societăţii civile, a decis câştigătorul, acesta fiind Papina Codruţ (Ploieşti), masterand la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion ”Mincu”. Menţiuni au primit Tudorancea Adi-Florian (Galaţi) şi Atena-Ioana Gârjoabă (Bucureşti).

„Sunt modele de parcuri recreaţionale pentru spaţiile dintre blocuri sau terenurile virane pe care dorim să le înfrumuseţăm şi să le redăm comunităţii. Mai mult, astfel de spaţii dintre blocuri ar putea deveni mici proiecte europene tocmai pe zona aceasta de regenerare urbană în exerciţiul financiar viitor şi iată că facem deja paşi importanţi din timp ca să avem un oraş din ce în ce mai frumos. Ne bucură că deja aceste evenimente pe care le organizăm trezesc tot mai mult interes în rândul tinerilor, specialiştilor în arhitectură şi urbanism”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Expoziţia cu lucrările înscrise în concurs va rămâne deschisă până pe 20 martie 2020.

Reamintim că municipalitatea a organizat şi anul trecut două concursuri de soluţii urbanistice pentru „Faleza Dunării“ şi „Valea Ţiglinei“, despre care puteţi citi în articolul „Idei geniale ale tinerilor arhitecţi pentru modernizarea Falezei Dunării şi a Văii Ţiglinei (FOTO)“.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓


Articole înrudite