Drum prin curtea Poliţiei de Frontieră pentru a decongestiona traficul de pe Oţelarilor

Consilierul local PDL Viorel Trif atrage atenţia gălăţenilor privind oportunitatea apariţiei unei noi artere rutiere, ce va decongestiona traficul intens de pe Oţelarilor. Aceasta ar urma să taie Poliţia de Frontieră şi Sediul pentru azilanţi din B-dul Dunărea în B-dul Milcov. Apariţia noii artere rutiere presupune ieşirea din posesia Poliţiei de Frontiere a unui teren cu o suprafaţă de 9.700 de mp, care ar intra în posesia municipalităţii. La schimb, municipalitatea ar urma să efectueze lucrările aferente mutării unor conducte ce trec pe sub acel teren, precum şi să refacă gardurile ce vor încadra noile limite ale Poliţiei de Frontieră şi sediului pentru azilanţii străini.
Conform declaraţiilor consilierului Trif, investiţia va fi finanţată prin fonduri guvernamentale ce vor fi alocate la viitoarea rectificare a bugetului de stat. Există însă o condiţie: Consiliul Local trebuie să îşi dea acordul până la finele lunii martie, astfel încât fondurile guvernamentale să poată fi incluse în viitoarea rectificare bugetară.
Trif a precizat că grupul consilierilor locali PDL s-a implicat pentru urgentarea procedurilor, asta pentru a fi eliminat riscul pierderii investiţiei, ca urmare a birocraţiei. Mai mult, Trif a precizat că a obţinut promisiunea viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, care l-a asigurat că nu vor apărea obstacole birocratice în parcurgerea etapelor premergătoare rectificării. Astfel, noua arteră ar avea şanse să se realizeze, chiar cu acordul consilierilor acestui mandat.
Trif ne-a împărtăşit totuşi îngrijorările pe care le are legate de birocraţie, menţionând că reprezentanţi ai municipalităţii au avut nevoie de o lună de zile pentru a reuşi să se întâlnească cu cei ai MAI, doar pentru a reuşi să parafeze un sigur document incipient întregii proceduri.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp