Expertiză în dosarul de megaevaziune al milionarului Jitea

Luni, 26 Octombrie 2015 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La mai bine de doi ani de când dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Galaţi, instanţa a decis că ar fi necesară efectuarea unei expertize care să stabilească cu exactitate prejudiciul creat statului de omul de afaceri Liviu Jitea şi alte 18 persoane, inculpate într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool. Procesul bate pasul pe loc de luni de zile, unul dintre motive fiind divergenţele dintre judecătorul care instrumentează cazul şi inculpaţi. În plus, multe termene de judecată s-au dat pentru lipsă de procedură sau pentru că inculpaţii nu aveau apărători, prelungind durata cercetării judecătoreşti mai mult decât ar fi fost cazul.  Liviu Jitea este acuzat de procurorii DIICOT Galaţi că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, a procedat alături de membrii grupării sale la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate.

 

Prejudiciul este estimat la 8 milioane de euro

 

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la opt milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile omului de afaceri şi au confiscat aur, două camioane şi şase maşini de lux, iar dacă va fi găsit vinovat, Liviu Jitea riscă alături de complicii săi să petreacă ani grei de închisoare. Tribunalul Vrancea a respins anterior o cerere a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi de ridicare a dreptului de administrare a SC Trust LF Trade SRL Focşani, firma al cărei acţionar majoritar este milionarul Liviu Jitea. Judecătorii au apreciat, cel puţin deocamdată, că nu se impune luarea unei astfel de măsuri, în contextul în care firma amintită a fost pusă sub acuzare în dosarul de megaevaziune fiscală şi contrabandă cu alcool judecat de Tribunalul Galaţi şi, cel mai probabil, bunurile sale vor fi vândute pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu