Fostul deputat Mihail Boldea rămâne în arest

Vineri, 09 August 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis din nou să menţină arestarea preventivă în cazul fostului deputat Mihail Boldea după ce Curtea de Apel Iaşi hotărâse pentru a treia oară în ultimele luni să înlocuiască măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Judecătorii instanţei supreme au admis recursul procurorilor DIICOT, hotărând că punerea în libertate a fostului deputat nu se justifică, cel puţin la momentul actual. Fostul deputat Mihail Boldea este acuzat, alături de celelalte şapte persoane trimise în judecată în acest dosar, de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform procurorilor DIICOT, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu