20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trecerea sediului PSD în proprietatea Primăriei, din nou în discuţie
Trecerea sediului PSD în proprietatea Primăriei, din nou în discuţie
Procesul deschis de Aristides Melissaratos, privind revendicarea sediului PSD Galaţi de pe strada Domnească nr. 55, a luat o nouă turnură după ce instanţa va pune în discuţie, din nou, legalitatea ordinelor emise de fostul prefect Paul Florea. În baza acestora, sediul PSD a fost trecut în proprietatea Primăriei chiar în timpul judecării procesului intentat de fostul deputat Mihail Boldea, care încerca să pună mâna pe el prin înşelăciune şi falsuri. Decizia judecătorilor de la Tribunal vine după ce aceeaşi instanţă a hotărât pe 24 septembrie că cele două ordine emise de Paul Florea, fostul prefect al judeţului, sunt perfect legale. „Paul Florea a semnat cele două ordine, deşi Legea 18/1991 interzice prefectului să treacă terenuri situate în intravilanul localităţilor către instituţii”, ne-a declarat Didel Bujeniţă, avocatul lui Aristides Melissaratos. Falsul a ieşit la iveală după ce avocatul Mihail Boldea a deschis o acţiune în revendicare la Tribunalul Galaţi, vizând sediul de pe strada Domnească, nr. 55, în numele unei persoane care nu exista: Panait Melisarato. Acesta a fost prezentat ca moştenitor al adevăratului proprietar al clădirii, când, de fapt, era tatăl moştenitorului, iar numele său real este Panait Melissaratos.
Tribunalul Galaţi a respins o cerere a Primăriei, ce viza acţiunea intentată de Aristides Melissaratos, privind revendicarea sediului PSD Galaţi de pe strada Domnească nr. 55, municipalitatea invocând atunci faptul că acţiunea grecului ar fi inadmisibilă. Asta după ce aceeaşi instanţă ceruse efectuarea unei expertize care să stabilească dacă imobilul a aparţinut într-adevăr familiei grecului, iar raportul de expertiză, depus recent la dosar, a confirmat acest lucru. Grecul Aristides Melissaratos susţine că este adevăratul proprietar al imobilului unde se găseşte în prezent sediul PSD Galaţi, Bărbatul, stabilit în SUA din 1950, se bazează pe documente de la Arhivele Statului, care ar atesta că bunicul său, Pepino Zanicos, i-a lăsat fiicei, Antipi Melissaratos, clădirea de pe strada Domnească nr. 55, ca dotă, în 1943, an în care se năştea şi Aristides Melissaratos. Tribunalul Galaţi trebuie să decidă acum dacă cele două ordine ale fostului prefect sunt legale pentru a menţine imobilul în proprietatea Primăriei sau clădirea trebuie restituită lui Aristides Melissaratos, după ce raportul de expertiză a stabilit că el este moştenitorului fostului proprietar.


Articole înrudite