05 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Furt de materiale de pe şantierul căminului A din campus în timp ce paznicul dormea
Furt de materiale de pe şantierul căminului A din campus în timp ce paznicul dormea

Furt de pe şantierul de reabilitare din campusul studenţesc. Mai exact de la căminul A. Circa 100 bucăţi etriere, folosite în construcţii la consolidarea clădirilor, au fost furate de un gălăţean în vârstă de 46 de ani. "Le-am luat de pe un şantier, din campusul universitar, de la cămiunul A care este în construcţie. Nu, paznicul nu m-a văzut că dormea. Am scos fiecare etrieră, una câte una, cu un cârlig. Etrierele sunt folosite la consolidare. Paznicul nu a ieşit deloc, eu am tras una câte una, pe sub gard, cu un cârlig“, le-a mărturisit la secţie hoţul celor de la Poliţia Locală, după ce a fost prins. Paznicul are altă variantă, nu dormea, verifica. "Nu, nu am auzit nimic, eu eram în interiorul clădirii, nu am auzit nimic”, se apără paznicul .
"Patrula mobilă de pe raza Secţiei nr. 5 Poliţie Locală, în timp ce se afla pe strada Parcului, l-a depistat pe numitul V.V.C., de 46 ani, din Galaţi, care avea într-un tomberon 100 bucăţi etriere, din fier-beton cu diametrul de 15 mm., obiecte sustrase de la o societatea comercială care execută lucrări de renovare în zona campusului studenţesc”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Galaţi. În acest caz poliţiştii locali au întocmit actele procedurale, care împreună cu persoana în cauză au fost predate lucrătorilor Secţiei 5 Poliţie Naţională, bunurile corp delict fiind predate pe bază de proces-verbal de lăsare în custodie, agenţilor de pază.


Articole înrudite