
„În Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul şi sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 şi -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista şi pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 şi -8 grade”, atenţionează ANM.
De asemenea, în vigoare este şi o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopţilor şi dimineţilor, intensificări ale vântului, polei şi gheţuş şi ninsoare viscolită, cu interval de valabilitate: 01 februarie, ora 10:00 – 04 februarie, ora 10:00.
Potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineţilor şi nopţilor, la început în Moldova, apoi şi în Dobrogea, estul şi sud-estul Transilvaniei, în Muntenia şi Oltenia şi izolat în sudul Banatului. Astfel, în aceste regiuni temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -7 grade, iar cele maxime între -15 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde gerul va persista şi pe parcursul zilelor.
„Începând cu orele serii de duminică şi până luni dimineaţă, ninsorile se vor extinde în jumătatea de sud a teritoriului, local cu depunere de strat de zăpadă (în general de 2…10 cm), iar pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud şi sud-est şi izolat în rest. În noaptea de marţi spre miercuri în centru şi nord-est vor fi precipitaţii mixte. Pe arii restrânse se va forma polei sau gheţuş. Vântul va prezenta intensificări local în regiunile sud-estice şi sudice cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzaţia de frig, iar în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, temporar ninsoarea va fi viscolită”, informează ANM.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM precizează că va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).





