19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Se redeschid Cluburile de Vacanţă la Biblioteca „V.A. Urechia” (PROGRAM)
Galați: Se redeschid Cluburile de Vacanţă la Biblioteca „V.A. Urechia” (PROGRAM)

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi organizează, la sediul central al instituţiei, în perioada vacanţei de vară, două cluburi de vacanţă. Unul este dedicat copiilor cu vârsta între 6 şi şi 14 ani, iar cel de-al doilea este dedicat adolescenţilor cu vârsta între 14 şi 18 ani. Clubul de vacanţă dedicat copiilor, intitulat „Clubul Curioşilor”, se va desfăşura în fiecare zi de miercuri, de la ora 10.00, din 07 iulie până pe 01 septembrie, iar „Cafeneaua culturală”, dedicată adolescenţilor, se va desfăşura în fiecare zi de joi, de la ora 10.30, în perioada 08 iulie - 09 septembrie - VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓.

„Derularea acestor proiecte în perioada vacanţei a fost conturată astfel încât activităţile propuse să constituie o sursă de învăţare şi descoperire a unor abilităţi şi talente, în funcţie de vârsta fiecărui copil. Ţinând cont de nevoile extrem de variate ale copiilor, Biblioteca le oferă acestora un spaţiu unde să poată socializa şi să petreacă timpul liber într-un mod plăcut prin joc, cunoaştere, experiment şi dezvoltare personală. Temele abordate în acest an vor fi distractive, dar mai ales pline de învăţăminte şi cât mai instructive. Vor fi sesiuni demonstrative de karate tradiţional şi şah, cum se acordă primul ajutor, lansări de carte, sesiuni informative pe diverse teme, cursuri de dans, dar şi multă veselie şi voie bună”, transmit reprezentanţii Bibliotecii.


Articole înrudite