23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul "asaltat" de turişti străini
Galaţiul "asaltat" de turişti străini

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, în luna octombrie 2021 au însumat 6.768. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, sosirile turiştilor în luna octombrie 2021 au înregistrat o creştere cu 29,3%. În luna octombrie 2021, sosirile turiştilor au înregistrat o scădere cu 22,8% faţă de luna precedentă.
Sosirile în hoteluri deţin în luna octombrie 2021 o pondere de 67,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, faţă de 59,8% cât se înregistra în luna octombrie 2020.
În luna octombrie 2021, turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (78,3%), fiind urmate de: 4 stele (13,1%) şi 2 stele (8,6%).  
Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna octombrie 2021 au reprezentat 82,9% din numărul total de sosiri, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat doar 17,1% din numărul total de sosiri.
Numărul turiştilor străini sosiţi în judeţul Galaţi în luna octombrie 2021 a crescut cu 358,1% comparativ cu octombrie 2020, în timp ce numărul turiştilor români a crescut doar cu 12,6%, potrivit datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi.
Dintre turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Galaţi, 67,7% sunt din Europa, 2,3% sunt din America de Nord şi 2,2% sunt din Asia.
Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna octombrie 2021 au însumat 10210, înregistrând o creştere cu 18,3% faţă de luna corespunzătoare din anul 2020. Faţă de luna precedentă, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Galaţi, în luna octombrie 2021 au înregistrat o scădere cu 24,9%.
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna octombrie 2021 au reprezentat 79,6% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat doar 20,4% din numărul total de înnoptări.
Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările în hoteluri deţin o pondere de 67,9% din totalul înnoptărilor, cele în vile turistice 9,4%, cele în moteluri 8,1%, iar în pensiuni 5,8%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică  în funcţiune pe total structuri de cazare turistică din judeţul Galaţi în luna octombrie 2021 a fost de 20,1%, fiind mai mare cu 1,6 puncte procentuale faţă de indicele de utilizare netă înregistrat în luna octombrie 2020. Faţă de luna precedentă, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune a fost mai mic cu 6,9 puncte procentuale. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari s-au înregistrat pentru: hosteluri (29,6%), vile turistice (29,5%), moteluri (22,4%), hoteluri (19,5%) şi pensiuni (15,3%).
Durata medie a sejurului în luna octombrie 2021 a fost de 1,5 zile ( 1,4 zile la turiştii români şi 1,8 zile la turiştii străini).


Articole înrudite