16 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grădina „PermaMozaic” se deschide vineri la Complexul Muzeal Galaţi
Grădina „PermaMozaic” se deschide vineri la Complexul Muzeal Galaţi

La Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, vineri, 30 iunie 2023, la ora 10.00, va avea loc un eveniment special: deschiderea proiectului „PermaMozaic”. Evenimentul, ce se va desfăşura la Grădina Botanică a Complexului Muzeal Galaţi, va cuprinde o prezentare a zonei, a etapelor de pregătire, dar şi o descriere a activităţilor educative prevăzute în cadrul proiectului.
Astfel, gălăţenii sunt aşteptaţi să fie parte din această experienţă. „Vă invităm să vă alăturaţi nouă şi să exploraţi această arie tematică în timpul vizitei dumneavoastră la Grădina Botanică Galaţi. Este situată în imediata vecinătate a Grădinii Japoneze şi la o mică distanţă faţă de clădirea principală. Noua grădină urbană reprezintă un spaţiu interactiv de învăţare utilizând conceptul de permacultură. Vă puteţi bucura de fiecare detaliu şi veţi putea experimenta emoţia interacţiunii cu mediul natural. Aria tematică «PermaMozaic» este accesibilă publicului vizitator al Grădinii Botanice Galaţi. Vă recomandăm să vă alocaţi timp suficient pentru a descoperi fiecare detaliu al expoziţiei”, transmite echipa proiectului.
Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România şi implementat de către Asociaţia Parteneriatul Global al Apei din România (GWP România), în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, secţia Grădina Botanică. Intrarea la evenimentul de deschidere este gratuită!


Articole înrudite