14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De la 1 martie, elevii Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Tecuci vor fi mult mai protejaţi de „intruşii” care încearcă să pătrundă în cadrul unităţii de învăţământ, persoanelor străine fiindu-le limitat accesul în incinta colegiului pe perioada desfăşurării orelor. Acest lucru va fi pus în practică cu sprijinul unei firme care va asigura paza pe tot perimetrul colegiului. Aspectul este deosebit de benefic pentru elevi, dar mai ales pentru părinţi, care în acest mod îşi ştiu copiii în siguranţă. Şi în momentul de faţă Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci beneficiază de pază, numai că, numărul paznicilor fiind extrem de redus, acţiunea lor este insesizabilă. Care va fi situaţia începând cu prima zi a primăverii ne-a spus Ion Grecu, directorul colegiului: „De la data de 1 martie şcoala noastră va avea un nou sistem de protecţie a elevilor, paza unităţii fiind asigurată de către o firmă specializată. În acest mod în cadrul şcolii nu vor mai putea pătrunde niciun fel de persoane străine, iar accesul elevilor se va face pe bază de uniformă”.
Prin încheierea contractului cu firma de pază se incurajează pe de o parte purtarea uniformei şcolare, lipsa acesteia împiedicând accesul la ore, uniforma ţinând loc de card de acces, iar pe de altă parte se limitează numărul absenţelor, deoarece niciun elev nu poate părăsi unitatea de învăţământ pe perioada cursurilor fără o motivaţie solidă. În intervalul orar 8.00-11.00 paza unităţii şcolare va fi asigurată de personalul administrativ, iar între 11.00 şi 19.00 serviciul va fi asigurat de firma de pază.


Articole înrudite