În pieţele din Galaţi îşi deschid magazine din ce în ce mai mulţi producători tradiţionali consacraţi Recomandat

Vineri, 12 Noiembrie 2021 12:08
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Produsele tradiţionale româneşti nu trebuie să lipsească de pe mesele gălăţenilor. Sunt produse de calitate, în care producătorii locali pun suflet şi speranţa că micile lor afaceri readuc gustul tradiţional pe mesele românilor.
Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi sprijină şi încurajează producătorii de produse tradiţionale să-şi comercializeze produsele într-o gamă cât mai variată în pieţele gălăţene. Spaţiile comerciale puse la dispoziţia producătorilor de produse tradiţionale în Piaţa Centrală au adus gălăţenilor preparate ale unor producători tradiţionali consacraţi precum Aurora Odobeşti, Măcelaria Stana, Măcelaria Alex, Exest Com (care a adus gustul inconfundabil al cârnaţilor de Pleşcoi), dar şi mulţi alţii. Astfel, gălăţenii pot cumpăra produse naturale, sănătoase şi de calitate, 100% româneşti!
„Toţi producătorii locali, regionali sau naţionali sunt invitaţi să aleagă să-şi comercializeze produsele în spaţiile comerciale ale Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, spaţii care au şi capacitatea de a se adapta unui flux tehnologic de preparare a produselor tradiţionale. Îi aşteptăm şi îi asigurăm de tot sprijinul, pentru că suntem gata să le fim parteneri de nădejde pentru ca producătorii să poată oferi gălăţenelor cele mai bune, şi autentice produse locale sau naţionale. Ne dorim ca gălăţenii care vin în pieţele noastre să găsească produse tradiţionale româneşti de calitate”, a declarat directorul general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, Marcela-Daniela Costea.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu