08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Peste 200 de jandarmi gălăţeni au acţionat în timpul Sărbătorilor Pascale pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului Galaţi. „Jandarmii gălăţeni au răspuns la 10 apeluri venite prin S.N.U.A.U 112, participând la 45 misiuni independente de ordine publică, 8 misiuni de asigurare a ordinii publice şi o misiune în cooperare cu alte instituţii. Jandarmii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 cu amendă în cuantum total de 6.100 lei şi 5 avertismente scrise. Sancţiunile au fost aplicate pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice,atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea pentru a obţine foloase materiale sau consumul de băuturi alcoolice în locurile publice decât cele special amenajate”, a precizat Cătălin Bădin, IJJ Galaţi.


Articole înrudite