24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Mărturii”, vernisajul masteranzilor de la Facultatea de Arte Galaţi (FOTO)
„Mărturii”, vernisajul masteranzilor de la Facultatea de Arte Galaţi (FOTO)

Luna februarie debutează în toată ţara cu o activitate artistică intensă, „Timişoara Capitală Cultural Europeană” sau „Art Safari” la Bucureşti, fiind două exemple.
Artiştii gălăţeni se raliază la efortul naţional prin expoziţia „Mărturii”, unde expun participanţii la master din cadrul specializării pictură de la Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”. Îndrumătorul masteranzilor este profesorul Liviu-Adrian Sandu, expoziţia fiind organizată de Liviu Nedelcu, conferenţiar la Facultatea de Arte şi titular al cursului de tehnici experimentale. Din echipa curatorială au făcut parte şi Erika Guadagnin împreună cu Andreea Gabriela Tudor.
Evenimentul este găzduit de Galeria „Serfioti” şi va dura între 17 şi 24 februarie 2023. Expozanţii din acest proiect sunt: Eleonora Dumitrof, Erika Guadagnin, Valentin Hriscu, Camelia lon, Gabriel Moldoveanu, Cornelia Oancea, Xenia Paraschiv Botea, Ştefan Popescu, Horia Suceveanu şi Andreea Gabriela Tudor.
Vizitatorii Galeriei pot fi surprinşi de noutatea şi curajul abordării artistice alese de expozanţi. Majoritatea acestora au răspuns la tema „Accident”, tehnica folosită fiind a instalaţiei artistice. Şi abordarea post-modernă este particulară, instalaţiile, un fel de fuziune de obiect, sculptură, «ready-made», culoare şi text, vorbesc despre accident ca exprimarea a unor nevroze şi tensiuni contemporane. Recontextualizarea, ironia sau fragmentarea aduc spectatorul într-o dimensiune care, după cum spun organizatorii, „constituie o abordare multimedială puternic ancorată în contemporaneitate, ce reprezintă în sine o mărturie vizuală: este o declaraţie amprentată de identitatea creatoare a fiecărui artist, cercetată şi proiectată în mediul intim al atelierului, decantată în tihnă, observată şi, în fine, prezentată cu solemnitate privirii dumneavoastră, pentru a fi receptată într-un spaţiu expoziţional deschis dialogului”.
În descrierea conceptului, artiştii au scris: „Emoţia, acest motor ce ne pune în mişcare, ce ne forţează să ne adaptăm, să ne exprimăm, să fim umani, să ne conştientizăm. Cercetez acest subiect şi îl experimentez mai conştient în procesul de creştere şi educare al copilului meu.” (Xenia Paraschiv Botea); „Lucrarea hrăneşte spiritul rebel al artistului, cu intervenţii spontane, accidentale, dar atrage cu sine un semn de întrebare: «Care este preţul notorietăţii?».” (Erika Guadagnin); „Privesc oraşul drept acumularea unor straturi succesive ale istoriei comunităţii locale. Zidurile, elemente ce domină şi definesc oraşul, le percep drept structuri epidermice urbane, ce înregistrează cu acurateţe schimbările şi trecerea timpului.” (Andreea Gabriela Tudor).
La vernisaj au fost prezenţi numeroşi iubitori ai artelor, cadre didactice şi artişti consacraţi. Galerie de imagini disponibilă mai jos!


Articole înrudite