05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Municipiul Galaţi, "mai bogat" cu 2.300 de copaci
Municipiul Galaţi, "mai bogat" cu 2.300 de copaci

A început o nouă campanie pentru plantări de arbori în municipiul Galaţi. 2.300 de copaci vor fi plantaţi în această primăvară în diferite zone ale oraşului, prin intermediul societăţii Gospodărire Urbană, informează Primăria municipiului Galaţi.
"900 dintre aceştia sunt arbori viguroşi (de 3 metri înălţime şi cu diametrul tulpinii între 12 şi 14 cm): frasini, paltini, stejari, ulmi, salcâmi etc. Copacii vor fi plantaţi pe Faleza Superioară şi pe aliniamentele stradale: Bulevardul Dunărea, Oţelarilor, Ştiinţei, Ep. Melchisedec Ştefănescu, Poşta Veche, M. Costin, Prelungirea Brăilei, Oltului, N. Leonard, Ghe. Doja, Crizantemelor, G. Coşbuc, Traian etc. La această oră echipele societăţii Gospodărire Urbană fac plantări pe Bulevardul Dunărea şi pe Bulevardul Oţelarilor. 1.400 sunt puieţi (ulm şi glădiţă) puşi la dispoziţie de către Direcţia Silvică Galaţi. Aceştia vor fi plantaţi la ieşirea din oraş spre Brăila şi la ieşirea din oraş către Tecuci", precizează municipalitatea.


Articole înrudite