25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United Galaţi a revenit uluitor de la 1-4 şi a câştigat în premieră Cupa României
United Galaţi a revenit uluitor de la 1-4 şi a câştigat în premieră Cupa României

21 martie 2022, o zi memorabilă pentru sportul gălăţean. Sala Polivalentă Dunărea a fost arhiplină la finala Cupei României la futsal dintre Autobergamo Deva şi United Galaţi, fără îndoială cele mai valoroase echipe din România iar publicul gălăţean a creat o atmosferă fantastică. Înainte de fluierul de start, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a premiat pentru întreaga activitate pe gălăţeanul Vasile Donţu, fost mare arbitru şi observator FRF.  Partida  a avut intensitate de la început, devenii au deschis scorul în min.4, Sasse surprinzându-l pe Toniţă. Replica „tigrilor” a fost promptă şi după două ocazii irosite de brazilianul Pele, conaţionalul Araujo, care are şi cetăţenie română, a restabilit egalitatea din pasa căpitanului Burdujel. S-a jucat pe contre, ambele formaţii şi-au creat ocazii dar tabela nu s-a mai modificat până la pauză. Spectacolul a fost total în partea a doua. Autobergamo a ieşit decisă de la vestiare a marcat de trei ori consecutiv în cinci minute: Sasse 2 şi Covaci. Spre lauda lor, băieţii conduşi de Florin Ignat, care l-a introdus pe Cârdei între buturi, împinşi din spate de inimoşii suporteri gălăţeni, şi-au păstrat nervii tari, au revenit uluitor cu o serie de patru goluri: Crăciun, Pele, Ignat şi Pele, ultimul cu două minute înainte de final şi au câştigat dramatic. Rezultat final: Autobergamo Deva - UNITED GALAŢI 4-5 (1-1).
„Nu am cuvinte să îmi exprim bucuria pentru câştigarea acestui trofeu! E o performanţă extraordinară, unică. Ne bucurăm că, în sfârşit, United Galaţi a reuşit să cucerească un trofeu. Băieţii au fost extraordinari, publicul ne-a împins de la spate în permanenţă. La 4-1 pentru Deva m-am uitat la cronometru şi am văzut că mai sunt 15 minute. Le-am spus băieţilor că avem timp să întoarcem rezultatul, că nu trebuie să intrăm în panică, că nu putem pierde cu un aşa public şi m-au ascultat! Ne bucurăm, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Vrem să aducem şi titlul la Galaţi, iar pentru asta trebuie să muncim în continuare”, a declarat antrenorul-jucător de la United, Florin Ignat. Lotul de jucători: Toniţă, Cârdei, Păduraru -Burdujel, O.Cireş, Crişan, Araujo, Ignat, Leonardo do Santos „Pele”, Boşneagă, Crăciun, Petică, Arhire, Oană, A.Cireş. Staff tehnic: Florin Ignat - antrenor; Viorel Cojoc -antrenor secund, Alexandru Tănăsilă -antrenor cu portarii; Medic: Mihai Polinschi; Preşedinte: Cristian Ştefu; Preşedinte onorific: Toader Ştefu.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite