15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Până când... Melinte?
Până când... Melinte?
Consilierul local PDL Viorel Trif a readus în atenţie cazul Muzicalului, unde funcţionarii Primăriei, conform motivaţiilor oferite de edilul şef către consilierii PDL, nu au notificat Muzicalul privind managementul interimar decis prin Hotărâre a CL din luna ianuarie.
Trif apreciază că „ceaţa” care pluteşte asupra situaţiei privind managementul instituţiei poate genera concluzia că edilul şef încearcă readucerea în fotoliul de manager a aceluiaşi director căruia PSD a decis să îi retragă sprijinul.
Trif a explicat încercarea de „înceţoşare” a situaţiei. Melinte a demisionat pe 15 noiembire, pentru ca apoi să pretindă că este în concediu medical, din 17 noiembrie. De la 1 decembrie demisia lui Melinte a intrat în vigoare. Conform Legii 215, timp de 30 de zile de la demisia lui Melinte, urma o perioadă de 30 de zile de interimat. Consilierii locali au decis ca managementul interimar să fie asigurat de Constantin Niţă, decanul Facultăţii de Arte. Pe parcursul lunii ianuarie, Melinte s-a mai „înfiinţat” timp de 4 zile la Muzical, pretinzând că este în continuare managerul instituţiei, şi terorizând angajaţii. Pentru februarie şi-a mai asigurat un concediu medical, iar de la jumătatea lunii februarie a intrat în concediu de odihnă. Toate aceste concedii, precum şi drepturile salariale, i-au fost aprobate de edilul şef, la valoarea veniturilor de manager, iar edilul a învinovăţit funcţionarii primăriei pentru această situaţie. Funcţionarii ar fi trebuit să trimită în termen de 5 zile de la şedinţa de CL o notificare către Teatrul Muzical, prin care să anunţe intrarea în vigoare a deciziei CL privind managementul interimar asigurat de Niţă. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar angajaţii Muzicalului au trebuit să suporte scandalurile lui Melinte pe care acesta le-a făcut în cele patru zile ale lunii ianuarie, când a jucat falsul rol de manager al instituţiei de cultură.
Trif menţionează pe lângă demisia şi adoptarea hotărârii de CL şi una dintre clauzele contractului de management al lui Melinte, care prevede încetarea contractului în cazul demisiei.
La nivelul Prefecturii a fost organizată o comisie, care a analizat situaţia de la Muzical. Comisia prefecturală a trimis un aviz expres Primăriei prin care aceasta este atenţionată să trimită Teatrului Muzical notificarea privind modificarea conducerii instituţiei. Tot municipalitatea ar trebui să sesizeze abaterile disciplinare de muncă ce se iscă la scandalurile lui Melinte. În condiţiile în care angajaţii nu au primit notificarea Primăriei, aceştia nici nu i-au putut interzice accesul în instituţie lui Melinte, şi nici nu au avut curajul să intervină pentru a-i potoli excesele.
Melinte ar putea reveni în teatru mai întâi ca instrumentist, apoi s-ar putea înscrie pentru ocuparea postului de manager care va fi scos la concurs. Trif a menţionat că în trecut, cu ocazia organizării concursurilor pentru conducerea instituţiei de cultură, edilul şef îşi exprimase preferinţa pentru Melinte, ca fiind persoana cea mai calificată, aşa că nu exclude posibilitatea revenirii acestui coşmar şi la următorul concurs. Totuşi, în ultimul timp consilierii locali de la toate partidele politice par decişi ca Muzicalul să intre într-o eră a normalităţii. Mulţi dintre aceştia şi-au exprimat atât verbal, cât şi prin vot retragerea susţinerii pentru Melinte.

Articole înrudite