02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patru copii de la Fundaţia „Inimă de Copil”, în tabăra de astronomie
Patru copii de la Fundaţia „Inimă de Copil”, în tabăra de astronomie

În perioada  5-11 august, în Munţii Măcinului, a avut loc a X-a ediţie a taberei de astronomie organizată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi, Secţia Planetariu/Observatorul astronomic, Primaria comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea şi Astroclubul „Călin Popovici” al CMSN Galati. În cadrul acestei ediţii aniversare au participat şi patru copii din programele desfăşurate de Fundaţia „Inimă de Copil”. Dintre aceştia, cel mai mic, Dominic Zlat, în vârstă de 10 ani, a fost cel care a hotărât că atunci când va creşte mare vrea să devină astronaut. Pasionat de cerul înstelat, de cosmos şi rachete, Dominic a atras atenţia reprezentantului Observatorului, Ovidiu Tercu, care a promis că îi va acorda o atenţie deosebită în cadrul activităţilor desfăşurate la Astroclub.

În acelaşi timp, Dominic va fi integrat şi în activităţile educaţionale desfăşurate în cadrul Observatorului astronomic, datorită potenţialului său extraordinar şi dorinţei de a învăţa cât mai multe în acest domeniu.

„De 3 ani mă documentez în domeniu. De când am citit un articol despre sonda spaţială New Horizons... de atunci a început pasiunea mea”, spune Dominic. „În tabăra de astronomie a fost super interesant. În fiecare zi aflam lucruri noi şi primeam răspunsuri la toate întrebările adresate domnului Ovidiu. Seara era de studiu. Studiam cerul, stelele, galaxiile... Vă pot povesti despre steaua Nordului şi roiul globular M13...", mai povesteşte Dominic.

În perioada care a mai rămas din vacanţă, Dominic plănuieşte să construiască o dronă şi un prototip de rachetă. Fundaţia „Inimă de Copil” spune că va sprijini visele lui Dominic în anii urmatori, iar Ovidiu Tercu a promis tot sprijinul necesar pentru ca viitorul astronaut să poată aprofunda acest domeniu fascinant.


Articole înrudite