29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Fostul poliţist de la secţia 4 de Poliţie din Galaţi, Ioan Talica, va ajunge după gratii în urma unei decizii recente a Judecătoriei Galaţi. Acesta fusese condamnat iniţial de Tribunalul Galaţi la patru ani de închisoare după ce a cerut bani „de-o friptură” unui gălăţean. Pedeapsa a fost confirmată şi de Curtea de Apel Galaţi, după ce instanţa a respins apelul lui Talica, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să îi reducă pedeapsa lui Talica de la patru la trei ani de închisoare şi să suspende executarea ei sub supraveghere. Fostul om al legii nu s-a conformat obligaţiilor impuse, iar Serviciul de Probaţiune din Galaţi a cerut executarea efectivă a pedepsei de trei ani de închisoare, instanţa avizând favorabil solicitarea. Totul a pornit după ce fostul poliţist a oprit un gălăţean, Constantin Bucur, care transporta motoscuterul unui prieten. Talica i-a cerut bani ca să nu îi facă dosar penal pentru că nu purta cască şi nu avea actele de identitate la el. Neştiind că cele două fapte constituie contravenţii şi nu infracţiuni, omul s-a conformat, dar Talica a vrut mai mulţi bani şi s-a târguit ca la piaţă, însă a sfârşit prin a fi prins de ofiţerii anticorupţie.

 

A jefuit un contrabandist de ţigări

 

Ioan Talica a fost judecat şi condamnat alături de Viorel Mizdrea, fost poliţist la Secţia 4 de Poliţie din Galaţi, şi pentru tâlhărie şi violare de domiciliu. Foştii oameni ai legii au primit un an şi 10 luni de închisoare pentru tâlhărie şi 8 luni pentru violare de domiciliu, după ce au jefuit un contrabandist de ţigări, Ion Sandu. Prin contopire, instanţa le-a aplicat o pedeapsă de câte doi ani, dar cu suspendarea executării, sentinţa fiind schimbată ulterior de Curtea de Apel Galaţi în executare efectivă a pedepsei cu închisoarea pentru Ioan Talica. Talica şi Mizdrea s-au nimerit “întâmplător” pe 28 noiembrie 2010 la locuinţa lui Ion Sandu, un contrabandist de ţigări, exact în momentul în care acesta încheia o tranzacţie cu un alt contrabandist. Deşi nu aveau mandat de percheziţie, poliţiştii au intrat cu forţa în locuinţa acestuia şi, sub ameninţarea unui pistol, au plecat cu 40 de cartoane de ţigări şi 600 de lei. 


Articole înrudite