20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pompierii gălăţeni au organizat două concursuri dintr-un foc
Pompierii gălăţeni au organizat două concursuri dintr-un foc
10 echipe, 100 de elevi şi 10 şcoli: opt din Galaţi şi două din judeţ. Vorbim de deja obişnuitul concurs organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, „Prietenii Pompierilor”. Competiţia a avut loc pe stadionul Portul Roşu. Pe primul loc a ieşit Şcoala generală Ghidigeni, pe locul 2 - Şcoala generală nr. 34 Galaţi iar pe locul trei a ieşit Şcoala nr. 40 din Galaţi. Premiul de fair play a fost primit de elevii care au reprezentat Şcoala din Suceveni deoarece, chiar dacă erau cei mai mici, nu s-au lăsat până ce nu au terminat concursul. Toţi copiii au primit dulciuri iar câştigătorii s-au ales şi cu medalii şi diplome. Al doilea concurs a fost organizat de Protecţia Civilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a numit ”Cu viaţa mea apăr viaţa”, desfăşurat tot pe stadionul Portul Roşu. „Competiţia s-a desfăţurat la două categorii, una destinată şcolilor generale şi alta liceelor. La şcoli generale locul I a fost ocupat de Şcoala nr. 10, locul 2 a fost luat de Şcoala nr. 40 şi locul 3, de Şcoala nr. 2. De data asta premiul fair-play a fost acordat Şcolii nr. 9. În întrecerea a liceelor, pe locul I s-a clasat  Liceul „Sfânta Maria”, pe locul al doilea - Liceul „Paul Dimo”, iar locul al treilea - Liceul „Elena Doamna”, în timp ce Liceului Pedagogic i-a revenit premiul fair-play”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU.

Articole înrudite