Primarii din judeţ, instruiţi să preîntâmpine incendiile

Marți, 27 Martie 2012 23:50
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Prefectul Paul Florea şi comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Mihai Turcu, au organizat o conferinţă de presă comună în care au tras un semnal de alarmă legat de numărul mare de incendii de mirişti şi de vegetaţie care s-au produs în ultima perioadă. Prefectul a atras atenţia asupra faptului că toţi primarii din judeţ au obligaţia să ia măsuri de prevenire şi de preîntâmpinare a producerii incendiilor, a căror producere este favorizată de temperaturile ridicate şi de vegetaţia uscată. Şeful Gărzii de Mediu a afirmat că în ultima perioadă au avut loc nu mai puţin de 21 de incendii de vegetaţie şi de mirişti în diferite localităţi din judeţ, pe diferite suprafeţe.
Prefectul a mai ţinut să precizeze că păşunatul oilor este interzis până la 1 mai, afirmând că unii dintre cei care dau foc vegetaţiei sunt ciobani. Şeful Gărzii de Mediu Galaţi, Mihai Turcu, a mai ţinut să avertizeze pe proprietarii terenurilor că vor suporta nota de plată în cazul în care incendiile se produc pe terenurile lor, chiar dacă ei nu se fac vinovaţi de acest lucru: „Proprietarii terenurilor trenuie să ia măsuri pentru a preveni producerea incendiilor. Amenda în cazul persoanelor fizice este cuprinsă între 3.000 şi 6.000 de lei, în timp ce în cazul persoanelor juridice amenda este cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu