08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Proiectul implementat la „Stațiunea didactică și de practică Sfântul Gheorghe” Tulcea a ajuns la final.
Proiectul implementat la „Stațiunea didactică și de practică Sfântul Gheorghe” Tulcea a ajuns la final.

Proiectul intitulat Stațiunea didactică și de practică „SDC Sf. Gheorghe” Tulcea – fundament pentru cercetare, educație și comunitate, demarat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională a ajuns la final.

Proiectul s-a desfășurat în perioada aprilie 2022 – decembrie 2022 și a vizat asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților. În lista obiectivelor asumate ale proiectului identificăm dezvoltarea continuă a competențelor educativ-formativ ale studenților, bazată pe cercetare și practică aplicativă în cadrul „Stațiunii Didactică și de Cercetare Sfântu Gheorghe" Tulcea, creșterea contribuției „Stațiunea Didactică și de Cercetare Sfântu Gheorghe" Tulcea la viața comunității și la educația non-formală a vizitatorilor, modernizarea și eficientizarea infrastructurii cadru de susținere a activităților educațional-formative de la nivelul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, în concordanță cu direcțiile cuprinse în Politici Publice în învățământul Superior, obiective îndeplinite integral.

În perioada de implementare a proiectului s-au desfășurat activități educativ-formative la care au participat studenți și cadre didactice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În cadrul stagiilor de practică, studenții au avut ocazia valorificării cunoștințelor teoretice într-un context real, au desfășurat activități în vederea dezvoltării abilităților practice și de cercetare în vederea observării și analizării biodiversității Deltei Dunării. Participarea la astfel de stagii profesionale, sporește abilitățile practice ale studenților și contribuie la îmbunătățirea tranferului de cunoștințe în domenii de interes național cum ar fi: monitorizarea mediului acvatic și a biodiversității Deltei Dunării; tehnologii moderne în acvacultură; studii aplicative pentru dezvoltarea capacităților creative și practice ale tinerilor. De asemenea, stagiarii de la specializarea Fizio-Kinetoterapie și motricitate specială a Facultății de Educație Fizică și Sport au desfășurat activități pentru dezvoltarea, menținerea și reabilitarea capacității de mișcare și a abilităților funcționale ale beneficiarilor la „Stațiunea Didactică și de Cercetare Sfântu Gheorghe" Tulcea, prin implicarea Centrului Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare Medicală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.


Articole înrudite