26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un an după gratii pentru fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar
Un an după gratii pentru fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar
Tribunalul Galaţi nu avansează deloc în cazul lui Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav. Asta deşi a trecut aproape un an de la data când Dan Cadar (38 de ani) şi-a ucis concubina de doar 18 ani. Cel care a sesizat Poliţia a fost chiar tatăl agresorului, Mircea Cadar, anchetatorii sosiţi la faţa locului descoperind un adevărat câmp de luptă în casa de pe strada Revoluţiei, unde erau semne vizibile de luptă şi sânge. De altfel, certificatul medico-legal al victimei vorbeşte de la sine: “Numita Clara Maria Drăgoi a decedat din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui şoc traumatic şi hemoragii provocat de un traumatism cranio-facial şi toracic cu fractură occipitală, contuzii cerebrale, hemoragie meninge, fractură de stern, fracturi costale bilaterale, contuzii pulmonare şi de cord”.

Nicio informaţie de la Institutul Naţional de Medicină Legală

Judecătorii nu au audiat până acum niciun martor în dosar, deşi au trecut 14 termene de judecată şi nici măcar informaţiile cerute de la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti nu au ajuns la dosar, deşi au fost cerute în repetate rânduri de judecători.  Deşi iniţial nu a dat nicio declaraţie la Parchet, Dan Cadar a recunoscut în cele din urmă că el este autorul omorului, fiind posibil ca bărbatul să se fi aflat sub influenţa etnobotanicelor la momentul disputei cu Clara Maria Drăgoi. De altfel, chiar fostul consilier judeţean Mircea Cadar a recunoscut că nu se mai afla în relaţii apropiate cu fiul său din cauza că acesta devenise dependent de consumul de etnobotanice. Dan Cadar riscă o pedeapsă între 15 şi 25 de ani sau chiar închisoarea pe viaţă, în măsura în care va fi găsit vinovat de uciderea concubinei sale.

Articole înrudite