20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local al municipiului Tecuci a fost una de mare interes pentru Asociaţia cadrelor militare în rezervă şi retragere, având în vedere faptul că preşedintele acestei asociaţii, gen.r. Costică Moisă, a fost desemnat Cetăţean de onoare al municipiului Tecuci. Evenimentul deosebit de emoţionant a fost primit cu lacrimi de către cadrele militare în rezervă, care au ţinut să fie prezente la înmânarea acestui important titlu. Primarul Edurd Finkelstain a înmânat gen.r. Costică Moisă titlul de „Cetăţean de onoare”, diploma aferentă titlului, precum şi un frumos buchet de trandafiri, susţinând un scurt discurs în care a menţionat importanţa cadrelor militare pe timp de război, dar mai ales pe timp de pace.
Vădit emoţionat, Costică Moisă a precizat: „Mulţumesc tuturor pentru titlul pe care l-am primit la vârsta de 87 de ani şi cinci zile, urările şi cadourile le primesc cu mare drag şi vreau să vă asigur că toată viaţa m-am ghidat după deviza «Patrie, onoare, demnitate» şi aceasta îmi va fi deviza până la sfârşitul zilelor, pe care le voi trăi cu demnitatea de general”. Pe lângă titlul acordat de CL, gen.r. Costică Moisă a primit şi un dar, numeroase cărţi, din partea preşedintelui Partidului Verde, Vasile Dănăilă Pazvante.
Precizăm că gen.r. Costică Moisă este membru fondator al Asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere şi preşedinte de onoare al acesteia.

Articole înrudite