24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viorica Colgiu a solicitat audierea Mărioarei Gătej
Viorica Colgiu a solicitat audierea Mărioarei Gătej

Curtea de Apel Galaţi o va audia pe Mărioara Gătej, fost şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, în prezent Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, în procesul de corupţie al ex-comisarului şef al acestei structuri, Viorica Colgiu, la solicitarea acesteia din urmă. Cererea vine înainte ca instanţa să pronunţe verdictul definitiv în acest caz, după ce judecătorii au condamnat-o iniţial pe Viorica Colgiu la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării, pentru luare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual. Instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de Colgiu în ceea ce priveşte infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, aplicându-i o amendă administrativă de 1.000 de lei. Procurorii anticorupţie au descoperit că pe 19 februarie 2011 Viorica Colgiu, pe atunci comisar şef al CJPC Galaţi, i-a solicitat unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi să dispună ca funcţionarii publici din subordinea sa să oprească controlul pe care îl efectuau la punctul de lucru al SC COLVIRAZ SRL Galaţi, societate comercială administrată de soţul său.

Anchetatorii au aflat că, în cursul anilor 2010 - 2011, fostul comisar şef al CJPC Galaţi, deşi avea ca atribuţii de serviciu verificarea activităţii SC COLVIRAZ SRL, a administrat această societate comercială în baza unei procuri autentificate. Fostul comisar şef i-a solicitat unei persoane din subordinea sa să falsifice un proces verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute în legislaţia privind protecţia consumatorilor. Tribunalul Galaţi a condamnat iniţial firma SC COLVIRAZ SRL la plata unei amenzi penale de 10.000 lei pentru  instigare la  abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Judecătorii au constatat că prejudiciul creat ANAF a fost acoperit de fostul şef al CJPC Galaţi şi au dispus încetarea sechestrului asigurator pe un imobil aparţinând acesteia.


Articole înrudite