
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” din Galaţi propune duminică, 25 ianuarie, o zi dedicată spectacolelor pentru publicul de toate vârstele, aducând pe scenă două producţii îndrăgite din repertoriul instituţiei.
De la ora 10.30, cei mai mici spectatori sunt invitaţi să pornească în aventurile pline de culoare şi energie ale spectacolului „Muck cel mic”. Încercările prin care trece eroul stârnesc simpatia publicului, iar succesiunea întâmplărilor transformă reprezentaţia într-o experienţă antrenantă şi educativă. Spectacolul se remarcă prin nuanţele replicilor, umor şi accente ironice, reuşind să implice copiii, care devin parte din peripeţiile lui Muck şi descoperă, cu entuziasm, isteţimea şi descurcăreala personajului.
Seara, de la ora 18.00, este programată prima reprezentaţie din acest an a spectacolului „Alice în Wonderland”, una dintre cele mai apreciate producţii din repertoriul Teatrului „Gulliver”. Spectacolul oferă o experienţă complexă şi cuprinzătoare, deschizând un orizont sensibil al emoţiilor şi adresându-se în mod special adolescenţilor, cărora le transmite ideea că povestea fiecăruia este importantă şi nu singulară.
„Alice în Wonderland” se prezintă ca un caleidoscop de mijloace de expresie artistică şi ipostaze scenice surprinzătoare, inspirat şi coordonat de regizoarea Ana Crăciun Lambru, care semnează, totodată, textul şi versurile spectacolului. Producţia îmbină teatrul de umbre cu muzica live, arta mânuirii păpuşilor cu secvenţe de expresivitate corporală, jocul păpuşilor humanet cu elemente de proiecţie şi video mapping, conturând un univers scenic încărcat de simboluri, mesaje şi emoţie.
Distribuţia reuneşte întreg colectivul artistic al teatrului, cu o prezenţă numeroasă pe scenă, din care fac parte Elena Emandi, Adina Ariton sau Cristina Gheorghe, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma, Miruna Dobrotă, Andrei Dombrovschi, Aurelian Iorga, Nicole Lungu, Andrei Midişan, Nicoleta Miru-Cosma, Eduard Şişu, Valeria Taban, Lică Dănilă, Elena Marin, Ramona Păuc şi Gina Geru.
Biletele pentru spectacolele Teatrului pentru Copii şi Tineret „Gulliver” pot fi achiziţionate online, prin intermediul platformei bilete.teatrul-gulliver.ro sau din secţiunea „Program” a site-ului oficial al instituţiei, precum şi de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentaţiilor, în limita locurilor disponibile. Informaţii suplimentare despre activitatea teatrului sunt disponibile pe site-ul instituţiei şi pe pagina oficială de Facebook a Teatrului „Gulliver”.





