29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
8 dotări care vor dispărea de pe maşinile moderne
8 dotări care vor dispărea de pe maşinile moderne

Site-ul Fortune.com a făcut o listă cu accesoriile auto care probabil, în cel mult 10 ani, vor dispărea de pe maşinile moderne. Iată care sunt acestea:

1. Transmisia manuală. Transmisiile automate, care nu necesită o a treia pedală, au devenit mult mai eficiente, astfel încât cele manuale riscă să dispară în viitorul apropiat.
2. Cheile. Mulţi producători auto au renunţat încă de acum câţiva ani la cheile obişnuite, atât cele pentru deschiderea uşilor cât şi cele pentru pornirea motorului. În acest scop există dispozitive electronice care uşurează treaba şoferului şi care, în acelaşi timp, sunt şi cât se poate de sigure.
3. Manivela pentru deschiderea geamului. Încă se mai găsesc printre dotările standard ale maşinilor noi din categoria low-end, dar încet-încet sigur vor dispărea.
4. Antenele. Antenele exterioare pentru recepţia undelor radio tind să devină tot mai retro. În curând semnale GPS şi cele precum ale telefoanelor mobile vor înlocui antenele, şi sigur nimeni nu le va duce lipsa.
5. Frâna de mână. Frâna de mână electrică lansată în 2001 pe modelul Renault Vel Satis este viitorul. Versiunea electrică a frânei de mână foloseşte un motor electric care trage cablul ce acţionează frâna, eliminând astfel levierul din habitaclu.
6. Ceasurile de bord mecanice. Pe măsură ce tehnica evoluează, producătorii auto renunţă la folosirea ceasurilor de bord mecanice. Astfel, pe display-urile moderne se pot afişa diverse informaţii, în funcţie de necesităţile şoferului, nu doar cele legate de viteză sau turaţiile motorului.
7. Jantele de metal. În condiţiile în care există materiale precum plasticul sau carbonul, care pot să înlocuiască metalele în anumite domenii, şi în industria auto a început să se facă schimbări în acest sens. Weds Sports, un fabricant japonez de jante, a creat cea mai uşoară roată, din fibră de carbon.
8. Ştergătoarele. O echipă de cercetători a reuşit să inventeze un mediu care respinge apa în proporţie de 100%. Dacă acesta ar fi implementat pentru construcţia de parbrize, ştergătoarele ar deveni în mod cert inutile.


Articole înrudite