20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din 2016 nu vor mai fi primite documente pe hârtie pentru accesarea banilor europeni
Din 2016 nu vor mai fi primite documente pe hârtie pentru accesarea banilor europeni
Documentele privind accesarea fondurilor europene vor fi depuse, din 2016, exclusiv în format electronic, pentru reducerea birocraţiei, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
„Din 2016 nu vor mai fi primite documente pe hârtie. Nu se mai primesc documente pe hârtie în relaţia dintre stat şi beneficiari. Vor fi folosite numai documente în format electronic. Trebuie să facem totul ca beneficiarii să nu mai simtă nicio povară. Vrem un sistem cât mai simplificat, cu reguli cât mai simple, dar foarte clare”, a spus Eugen Teodorovici, într-o conferinţă pe tema absorbţiei fondurilor europene.
Acesta consideră că anul 2014 va fi un an cu un mare risc de a fi pierdute mari sume din bani europeni.
„Riscul de anul viitor va fi enorm. Vrem o implicare totală, pentru că va fi foarte complicat. Este un risc enorm să se piardă bani, pentru că sunt sume foarte mari care trebuie atrase. Este vorba, între altele, de 2,2 miliarde euro la proiectele pe resurse umane, două miliarde la proiectele de mediu, două miliarde de euro pe alte programe”, a precizat Teodorovici.
Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României se ridica la peste 4,8 miliarde de euro, echivalentul a peste 25% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate. În acelaşi timp, valoarea sumelor solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României se ridica la peste 5 miliarde de euro, la data de 7 noiembrie, rata de absorbţie curentă depăşind nivelul de 26%.


Articole înrudite