Europa se pregătește pentru o iarnă dificilă. Prețurile gazelor au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Europa s-ar putea confrunta cu cel mai dificil sezon rece pentru gaze de după 2022, în condițiile în care prețurile angro se apropie de cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani. Dacă această tendință se menține, facturile la gaze și electricitate ar putea crește în această iarnă pentru consumatorii europeni, potrivit Euronews.

Prețul de referință pentru gazele naturale din Europa, contractul TTF olandez cu livrare în luna următoare, era tranzacționat marți la peste 66 de euro pe megawatt-oră (MWh), după ce depășise anterior 68 de euro. La începutul anului, prețul era de aproximativ 29 de euro/MWh.

Creșterea prețurilor este alimentată de îngrijorările tot mai mari ale investitorilor că Strâmtoarea Ormuz ar putea rămâne închisă până în timpul iernii.

Presiunile asupra pieței apar într-un moment în care depozitele de gaze ale Uniunii Europene sunt deja la un nivel neobișnuit de scăzut înaintea sezonului de încălzire. La sfârșitul zilei de luni, depozitele de gaze din UE erau umplute în proporție de 62,99%, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe.

„Depozitele de gaze ale Europei sunt neobișnuit de goale pentru această perioadă a anului. Singura altă perioadă din ultimii 15 ani în care stocurile au fost aproape la fel de scăzute a fost în 2021, înaintea ultimei crize majore a gazelor”, a declarat un expert.

În același timp, consumul de gaze din Uniunea Europeană este în prezent cu aproximativ 15%-20% mai mic decât în 2021, potrivit Oxford Economics.

Nivelul mai redus al consumului oferă UE o anumită marjă de siguranță, însă instituția avertizează că menținerea unor stocuri mai mici ar presupune o dependență mai mare de importurile de gaze naturale lichefiate în timpul iernii. În acest scenariu, Europa ar fi mai expusă concurenței cu cumpărătorii asiatici pentru încărcăturile disponibile.

O eventuală competiție directă între Europa și Asia pentru gazele naturale lichefiate ar putea duce la o nouă creștere a prețurilor angro.

Oxford Economics a avertizat, de asemenea, că Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să suspende anumite părți ale interdicției privind importurile de gaze rusești în cazul în care oferta s-ar restrânge și mai mult.

Evoluția prețurilor angro se poate transmite și în facturile consumatorilor, însă amploarea impactului va depinde de durata creșterii prețurilor și de măsura în care acestea vor continua să urce în următoarele luni.

„Gospodăriile cu tarife variabile la gaze ar fi printre primele care ar resimți efectele prețurilor angro mai mari”, a explicat un expert.

În țări precum Franța, Italia și Spania, prețurile gazelor pentru consumatori pot reacționa în decurs de câteva luni la schimbările de pe piața angro. În alte piețe, precum țările de Jos, transferul creșterilor către consumatori este aproape imediat.

Dintre marile economii europene, Oxford Economics a identificat Italia drept cea mai expusă la un eventual șoc al prețurilor gazelor, din cauza „interacțiunii dintre un transfer relativ rapid al costurilor și o dependență considerabil peste medie de gaze”. (sursa stiripesurse.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp