27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Livrările auto pe luna mai ar putea fi mai scăzute decât au fost în luna anterioară, atât din cauza faptului că au existat mai multe zile libere, dar şi pentru că Programul „Rabla” a întârziat faţă de anul trecut cu aproape trei luni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
„Încă nu avem datele consolidate pe luna mai, suntem în proces de colectare a lor. Este posibil ca piaţa să fie mai jos pentru că au fost foarte multe zile libere. Plus că Programul Rabla a demarat anul trecut în aprilie, iar anul acesta efectiv poate începe săptămâna viitoare, dar în iunie. Acest fapt afectează piaţa auto. Impactul Programului Rabla nu poate fi văzut decât peste două-trei luni şi numai atunci putem trage nişte concluzii”, a explicat Tudor.
Conform datelor APIA, livrările totale de autovehicule (autoturisme şi vehicule comerciale) pe piaţa auto au înregistrat, în primele patru luni ale anului 2013, o scădere de 11%, comparativ cu aceaşi perioadă din 2012. În România, în continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total în luna aprilie), cele către persoanele fizice reprezentând doar 19% din total.
Din analiza sectorială reiese faptul că producţia naţională a înregistrat, în luna aprilie, o creştere de 9,3% faţă de luna precedentă, ceea ce face ca, în primele patru luni ale lui 2013, să fie consemnată o creştere totală faţă de 2012 de 33,6% (la volum total de 147.053 unităţi), cifră datorată în exclusivitate producţiei de autoturisme +42% (volum total 147.048 unităţi), dar şi unei scăderi complete a producţiei de vehicule comerciale.
Volumele cele mai mari la patru luni le înregistrează Dacia Duster (44.013 unităţi), urmat de Dacia Sandero (37.425 unităţi), Dacia Logan (35.463 unităţi) şi Ford B-MAX (30.147 unităţi).
La export, în intervalul ianuarie-aprilie a.c., s-a înregistrat o creştere generală de 22,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, volumul total fiind de 124.837 unităţi. Cel mai exportat model, în luna aprilie, a fost Dacia Duster (11.495 unităţi), urmat de Sandero (11.101 unităţi) şi B-MAX (7.553 unităţi), ordinea fiind aceeaşi şi pe total an 2013.
La autoturisme, topul pe mărci la patru luni din acest an este format din: Dacia, cu 5.248 unităţi vândute (28,9% din total), urmată de Volkswagen (2.082 unităţi/11,5%), Skoda (1.517 unităţi/8,4%), Renault (1.034 unităţi/5,7%), Ford (961 unităţi/5,3%) şi Hyundai (917 unităţi/5,1%).


Articole înrudite