28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Raluca Turcan: Salariul minim în România este mic şi trebuie să crească
Raluca Turcan: Salariul minim în România este mic şi trebuie să crească

Salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească, iar negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă vor începe în septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declaraţii de presă.
Ministerul Muncii a anunţat patronatele şi sindicatele să se pregătească pentru demararea negocierilor cu privire la nivelul salariului minim de la începutul lunii septembrie.
"Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România", a spus Turcan.
Ea a fost întreruptă de jurnalişti, care au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă.
"Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim", a răspuns Turcan.
"Deci unu: trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă", a arătat Turcan.
Ea a amintit că există 120.000 de noi locuri de muncă create de la începutul anului, cele mai multe fiind pe perioadă nedeterminată.
"În materie de majorări de pensii, nu vor intra în capcana nefericită pe care a întins-o PSD în decursul timpului şi anume de a face speculaţii la televizor despre creşterea pensiilor şi practica să dea rateuri. Majorările de pensii se vor face atunci când se ia decizia şi se anunţă. Este nedrept să face speculaţii la televizor pe tema pensionarilor", a mai spus ministrul. (sursa Agerpres)


Articole înrudite