Se modifică rovinieta de la 1 iulie! Tabel cu noile preţuri calculate în funcţie de norma de poluare

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a publicat pentru consultare publică un proiect care vizează modificarea tarifelor rovinietei precum şi categoriile de vehicule. Potrivit actului normativ, modul de calcul va fi modificat semnificativ şi va depinde direct de nivelul de poluare al vehiculului.

Astfel, şoferii care conduc maşini mai vechi şi mai poluante vor plăti mai mult, în timp ce vehiculele moderne sau electrice vor avea cele mai mici tarife.

Ce se schimbă la rovinietă de la 1 iulie 2026

Până acum, rovinieta era stabilită în euro şi convertită în lei la un curs fix, iar valoarea depindea doar de tipul vehiculului şi perioada aleasă.

De la 1 iulie 2026, sistemul se modifică iar valoarea rovinietei va fi stabilită în funcţie de trei criterii:

  • categoria vehiculului
  • perioada de utilizare (1 zi, 10 zile, 30 zile, 60 zile, 12 luni)
  • norma de poluare (EURO)

În plus faţă de aceste criterii, în documentul pus în consultare publică de Ministerul Transportului se mai precizează că:

  • tarifele vor fi exprimate direct în lei
  • valorile vor fi actualizate anual în funcţie de inflaţie (INS)

Potrivit documnetului, posesorii de autoturisme care îşi reînnoiesc rovinieta după 1 iulie 2026 vor plăti pentru o zi 22 de lei, dacă deţin un vehicul electric sau Euro VI, 26 de lei dacă maşina este Euro IV – Euro V sau 29 de lei dacă maşina are norma de de poluare egală sau sub Euro III.

Pentru o perioadă de o lună de zile, rovinieta va costa 48 de lei pentru deţinătorii de vehicule electrice şi Euro VI, 55 de lei pentru cei cu Euro IV – Euro V şi 62 de lei pentru Euro III sau mai jos.

Pentru un întreg an costul rovinietei se majorează la 254 pentru maşinile electrice şi Euro VI, la 292 pentru Euro IV – Euro V şi la 330 pentru maşinile cu norma de depoluare egală sau sub Euro III.

Tabelul cu noile preţuri ale rovinietei:

De asemenea, rovinieta se stabileşte în funcţie de categoria vehiculului: vehicule de transport persoane cu maxim nouă locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – autoturism; vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone; vehicule de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto); vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).

Pentru calculul rovinietei se iau în calcul patru categorii de vehicule în funcţie de clasa de emisii poluante: Euro VI; Euro V – IV; Euro III – 0 şi electrice.

„Pentru electrice se aplică nivelul rovinietei prevăzut pentru vehiculele care au clasa de emisii cea mai puţin poluantă, Euro VI. (…) Rovinieta pentru un vehicul Euro V – IV a fost calculată prin majorarea cu 15% a rovinietei pentru un vehicul Euro VI, iar rovinieta pentru un vehicul Euro III – 0 a fost calculată prin majorarea cu 30% a rovinietei pentru un vehicul Euro VI”, se arată în documentul publicat de Ministerul Transporturilor.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...