08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020
Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020

ANCOM a dezbătut, în cadrul unei şedinţe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. În acest context, s-a stabilit ca, începând cu data de 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenţi/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum şi a costului capitalului.
Operatorii de telefonie fixă desemnaţi de Autoritate ca având putere semnificativă vor putea aplica un tarif de maxim 0,098 eurocenţi/minut în cazul apelurilor naţionale, apelurilor iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), precum şi în cazul apelurilor iniţiate din reţele din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare. Această reglementare se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2020.
Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor institui tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene. Măsura de reglementare propusă de ANCOM va urma procesul de consultare europeană.


Articole înrudite