17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cine a pus justiţia în drum?
Cine a pus justiţia în drum?

Curios lucru cum mulţi dintre noi se plâng de Justiţie, dar apelează la ea ori de câte ori au ocazia. De politicieni ce să mai vorbim... Personajele în cauză consideră că pot în continuare manipula Justiţia, aşa cum se întâmpla acum 20 de ani, cred că aparatul judiciar trebuie controlat şi direcţionat într-un sens anume. Este inutil să mai spun că un asemenea cretinism nu are ce căuta într-o democraţie, iar cei care gândesc aşa sper să dispară cât mai repede, cu ajutorul nostru, din viaţa publică. Că mai sunt şi magistraţi care sunt corupţi, coruptibili sau judecă strâmb, e cu totul altceva. În nicio profesie nu vom întâlni perfecţiunea şi întotdeuna va fi loc de mai bine. Adevăratul pericol care ne paşte în momentul de faţă este isteria care începe să se creeze vizavi de faptul că se pot fabrica dosare, că dacă eşti incomod, te poţi trezi după gratii cât ai spune „înscenare”. Trebuie să lămurim rapid cât adevăr există în fiecare din cazurile în care se invocă aşa ceva, pentru că riscăm să ajungem în aceeaşi situaţie ca americanii prin anii 50”, care dezvoltaseră o adevărată psihoză privind infiltrarea comuniştilor în diverse instituţii. O grămadă de oameni şi-au pierdut joburile şi familiile atunci din cauza unor acuzaţii, ce s-au dovedit ulterior false. Nouă, românilor, ne cam plac generalizările şi o luăm de multe ori pe arătură, pornind într-o vânătoare de vrăjitoare din lipsă de altceva. Un sâmbure de adevăr există în astfel de cazuri, cum s-a dovedit, de altfel, în dosarul poliţistului căruia i s-a fabricat un dosar şi a ajuns şi în arest, pentru că refuzase să execute ordinele unui procuror şi să numească în funcţie o anumită persoană. Minciuna are însă picioare scurte, iar cei care au ajuns să dea socoteală finalmente au fost autorii înscenării. Cred totuşi că astfel de cazuri sunt singulare, iar eu nu pun absolut nicio bază pe declaraţiile pseudopoliticienilor, care, fără să aducă niciun fel de probe, se lansează într-o pleiadă de acuzaţii la adresa procurorilor anticorupţie, în ideea de a-şi mai spăla imaginea publică şifonată şi a atrage ceva simpatii, în special în zona politică, trăind cu speranţa că vor scăpa basma curată. Este hilar şi trist în egală măsură că la un sfert de secol după ce am scăpat de comunism, încă avem personaje publice  a căror principală trăsătură este laşitatea. Această lipsă de responsabilitate la toate nivelurile ne-a adus unde suntem astăzi, pentru că cei care au făcut pasul în faţă la un moment dat au fost oameni cu competenţe cel mult mediocre, dar cu o căruţă de tupeu, care şi-au pus interesele proprii înaintea celui public. Ceea ce nu înţeleg politicienii este că românii se schimbă, chiar dacă mai greu, în special la nivel de mentalitate, iar asta se reflectă direct în aşteptările de la cei care ne conduc. Va veni vremea când comunitatea nu se va exprima doar prin vot, iar de acel moment trebuie să le fie frică, pentru că atunci vor plăti şi pentru greşelile pe care nu le-au făcut. 

 


Articole înrudite