Orice copil este o binecuvântare, chiar şi pentru cei care au casa plină de micuţi şi nu înţeleg asta. În România noastră, chiar şi părinţii care se pretind cu şcoală nu ezită să îşi folosească propriii copii pentru a-şi răni partenerul sau a-l forţa să facă diverse lucruri. Este năucitor de-a dreptul să vezi oameni în toată firea ameninţându-şi partenerul că nu îşi va mai vedea copilul, dacă nu renunţă la ideea de a divorţa. Să crezi că viaţa ta merge în direcţia corectă, când tu îţi forţezi soţul sau soţia să rămână lângă tine, când este evident că nu te mai leagă nimic de el, e deja de domeniul psihiatriei. Cu toate acestea, o parte semnificativă dintre cei care au un copil sau mai mulţi fie într-o căsnicie, fie în concubinaj, recurg la aceste practici pentru a prelungi inutil o suferinţă, ce se va răsfrânge cel mai mult asupra micuţilor. Ei nu înţeleg ce se întâmplă şi rămân cu sechele, ce îi vor marca pentru tot restul vieţii. Pentru că asta nu înţeleg părinţii, care recurg la astfel de practici. Măcinaţi de ură şi dorinţa de răzbunare, nu realizează de multe ori că cei mici riscă să devină cópii fidele la maturitate, cu relaţii disfuncţionale, din care nu reuşesc să mai iasă, pentru că asta reprezintă normalitatea pentru ei, atât timp cât părinţii lor s-au comportat într-o manieră similară. Nu mai puţin grave sunt cazurile când părinţii îşi învaţă copiii, cu subiect şi predicat, că le sunt superiori altora doar pentru că au mai mulţi bani decât alţii. Doar acest aspect este responsabil pentru bună parte din derapajele existente în momentul de faţă în România când vine vorba de tineri. Ajunşi la vârsta adolescenţei, nu ştiu ce să mai facă ca să toace banii babacilor, când la câţiva metri de ei oamenii mor de foame. Cunosc un tip care îşi făcea un titlu de glorie din a cheltui bani în neştire în tot soiul de cluburi şi se lăuda cu asta, deşi părinţii lui se speteau cu munca ca să îl ţină la facultate. Exemplele greşite din familie şi carenţele în educaţie îi împiedică pe aceşti copii să îşi formeze o conştiinţă sănătoasă, una care să îi ajute să trăiască în lumea de astăzi şi să îi ajute, la rândul lor, şi pe alţii să îşi facă o viaţă. Aceste anomalii se răsfrâng în cele mai mici detalii ale vieţii acestor tineri şi adolescenţi. De pildă, orice puştan căruia tata i-a cumpărat o maşină mai de Doamne ajută face manevre în trafic fără să semnalizeze, neconştientizând, pentru că nimeni nu i-a spus vreodată că orice asemenea scamatorie îl poate costa viaţa atât pe el, cât şi pe cei aflaţi în spatele său. Avem deci o mare problemă, pentru că una este să decizi că îţi vei bate joc de viaţa ta şi cu totul altceva e să distrugi şi viaţa copiilor tăi, doar pentru că eşti incapabil să îţi controlezi emoţiile şi să te comporţi ca un adult. Ceva paşi înainte s-au făcut, dar nu suficienţi pentru a schimba trendul actual. Educaţia îi poate readuce pe drumul cel bun pe aceşti tineri, dar cum se pot ei schimba cu adevărat, atât timp cât părinţii, de la care au pornit toate necazurile, refuză să conştientizeze că au o problemă?
