Se spune că e suficient să te uiţi la ce merge într-o ţară pentru a avea o imagine destul de exactă despre poporul respectiv şi direcţia către care se îndreaptă. Noi avem crâşme, farmacii şi bănci din zece în zece metri, ceea ce ar însemna că ne căutăm viitorul pe fundul paharului, ne dregem cu medicamente, de cele mai multe ori fără avizul unui medic, şi ne împrumutăm ca să cumpărăm lucruri ce de multe ori se dovedesc inutile. Mai nou, avem şi centre medicale fără număr, unde să îţi faci analizele, doar bani să ai. Aici e un subiect de discuţie, pentru că aceste structuri private te jecmănesc de multe ori pe faţă, inventând tot soiul de anomalii, doar pentru a te stoarce de bani.
Revenind la ce merge şi ce nu, îmi amintesc cu ani în urmă că lângă restaurantul din cartierul meu răsărise o bombă, o crâşmă de doi lei, unde toţi beţivanii şi pierde vară îşi făceau veacul. Ei bine, acum proprietarul a deschis un ditamai pub-ul, iar clientela e pe alese. Pasiunea românilor pentru băutură nu e de ieri, de azi, dar parcă niciodată ea nu s-a manifestat mai pregnant ca acum. De aici se trag o bună parte din problemele cu care societatea românească se confruntă astăzi, în special violenţa în familie. Anturajul joacă şi el un rol important, pentru că dacă colegii de muncă se duc la una mică, tu nu poţi face notă discordantă, altfel cazi de prost. Tot exersând rolul ăsta, constaţi că ai devenit dependent de băutură, iar odată cu asta ai adus şi o căruţă de probleme în familia ta.
Şi doftoriceala după ureche e la ordinea zilei, iar producătorii de medicamente au venit bucuroşi în întâmpinarea acestui trend, scoţând pe piaţă medicamente care tratează efectele negative ale altor medicamente. Genial, nu? Nu neg faptul că există situaţii în care o astfel de medicaţie se impune, dar de cele mai multe ori nu faci altceva decât să îţi distrugi singur ficatul cu pastile, pe care nu trebuia să le iei.
Despre pasiunea românilor pentru cumpărături s-ar putea scrie cărţi pe bandă rulantă şi nu cred că ar fi de ajuns pentru a arăta dimensiunea fenomenului. Dacă şi-a cumpărat cineva telefon mobil, e musai să avem şi noi, chiar dacă 90% din aplicaţiile de pe el ne sunt total nefolositoare, ceea ce înseamnă bani aruncaţi pe fereastră. Dar feeling-ul, senzaţia pe care ţi-o dă o astfel de achiziţie nu poate fi înlocuită cu nimic... De fapt, se poate, cu puţină educaţie, dar cine îşi mai pierde vremea cu aşa ceva? Când vezi cozile care se formează la marile magazine şi cum se îmbrânceşte lumea pentru a prinde o reducere de câţiva lei la oale sau mai ştiu ce alt produs, realizezi că va mai curge ceva apă pe Dunăre până când o bună parte dintre noi va înţelege că piaţa nu face altceva decât să le exploateze slăbiciunile.
Dincolo de orice altceva, e nevoie de un dram de voinţă pentru a veni trezirea de care vorbeam, iar noi, din păcate, am dovedit cu prisosinţă până acum că fie nu o avem, fie nu o folosim în direcţia corectă.
