În zilele ce abia au trecut, în ţară s-au petrecut două cazuri extrem de grave care ne-au reamintit, dacă mai era nevoie, că suntem ţara celor mai blânde pedepse pentru adevăraţii răufăcători.
Un băiat de bani gata, cu tată dotat şi cu un carnet de partid în trend, a binevoit să bage în spital o grămadă de oameni peste care a intrat în plin cu maşina aşa, să se distreze, după ce băuse atât de mult că, după valoarea alcoolemiei, trebuia să fi fost de mult în comă. În altă parte a ţării, un hoţ cunoscut pentru talentele sale a devenit un ucigaş feroce, asasinând o studentă în casa căreia venise la furat. În ambele cazuri se pare că autorii nu sunt la prima încălcare a bunului simţ şi a legii. Unul, protejat de pilele tatălui şi culoarea politică a acestuia, a mai avut încălcări ale legislaţiei rutiere, dar se spune că erau puţine şi nu de pericol mare. E vorba de cele ce au putut fi consemnate, căci nu e cazul să uităm că beizadelele scapă de multe ori nepedepsite, indiferent de natura răului pe care îl comit. În acest caz poate că dacă abaterile anterioare ale şoferului care a avut chef să vâneze oameni ar fi fost sancţionate inclusiv de tatăl care i-a asigurat „protecţia”, nu s-ar fi ajuns la un asemenea masacru. Pun însă pariu că până la urmă „bietul copil” va scăpa cu ceva ani daţi cu suspendare, că doar el nu a omorât pe nimeni, în timp ce nevasta lui Păunescu a lăsat o fată orfană de familie acum câţiva ani şi nu a făcut nicio zi de închisoare.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea caz, aici aproape că nu mai sunt necesare comentarii. Un hoţ care îşi şi atacase victimele a fost eliberat pentru bună purtare la 2-3 ani după ce începuse să îşi execute pedeapsa, iar drept urmare o tânără a fost ucisă indirect şi de cei care i-au semnat autorului eliberarea. O ţară cu legi care au mai degrabă menirea să protejeze infractorii, să nu le fie cumva încălcate drepturile, decât pe cetăţenii ce pot fi victime.