Alegerile europarlamentare stau să înceapă, iar spectacolul politic este în plină desfăşurare. Scuze, circul politic am vrut să spun, pentru că noi avem nişte circari, nu actori demni măcar de a juca într-o piesă cu amatori. Aşa cum ne-am obişnuit deja, lipsesc cu desăvârşire programele viabile pentru noi, proştii care îi votăm la fiecare ciclu electoral. Avem parte doar de acuzaţii reciproce şi de mită electorală, ce porneşte de la pixuri, calendare şi postere cu candidaţii preferaţi şi ajunge până la tradiţionalul rachiu dat la crâşma din sat.
Am făcut recent un drum la Bucureşti şi m-am îngrozit efectiv să văd că în fiecare cătun, comună sau oraş abundau afişele electorale, unele mai mari ca altele, iar pe fundal oamenii mureau de foame. Când posterele electorale reprezintă singurul lucru care atrage atenţia într-o localitate, nu trebuie să fii un geniu ca să realizezi că situaţia este dramatică. Este halucinant cât de mare este prăpastia între cei care s-au căpătuit folosindu-se de funcţiile dobândite în politică, acoliţii lor şi marea masă a populaţiei. Oamenii ăştia şi-au pierdut total simţul realităţii şi doar un şoc îi mai poate aduce cu picioarele pe pământ. Singurele „cutremure” pe care le mai putem provoca în viaţa acestor neaveniţi au rămas procurorii anticorupţie şi alegerile. Este greu de crezut aşa ceva, dar dacă e să ne gândim la altceva, nu am face decât să ne minţim singuri. Desigur, apare veşnica întrebare: pe cine alegi, când nu ai pe cine să pui ştampila? Ei bine, nu e clasicul răspuns: răul cel mai mic. Opţiunea politică la români a ţinut până acum cel puţin de preferinţele pentru o persoană sau alta aflate în fruntea unui partid politic. Puţini alegători s-au şi uitat cine sunt persoanele pe care au pus ştampila, ceea ce nu e deloc bine. Dacă analizezi fiecare candidat din circumscripţia ta electorală, vei putea alege pe cineva care să te reprezinte la un nivel mai apropiat de ce trebuie să facă un politician în realitate. Nu va fi 100% ce ne trebuie în momentul de faţă, dar cu siguranţă va fi altceva decât personajele insipide de care nu reuşim să mai scăpăm în ultimii 20 de ani. Cred că nu ne mai putem permite să lipsim de la vot, de la orice vot, pentru că lucrurile au ajuns deja prea departe. Partidele politice au o masă de susţinători, care le votează constant, iar lipsa masivă de la vot nu face altceva decât să perpetueze la infinit situaţia actuală, dând naştere la un soi de dinastii de parveniţi politic. Acum ne paşte un alt pericol, acela de a avea un singur partid în tot şi în toate. Ne amintim ce s-a întâmplat ultima oară când am avut parte de aşa ceva şi de câţi ani am avut nevoie pentru a ieşi din mizeria socială în care am fost aruncaţi. Mai jos de atât nu putem ajunge, iar în situaţia noastră acesta este un avantaj. Putem testa persoane noi, neafectate încă de virusul puterii, şi putem spera că va ieşi bine. Dacă intelectualii vor prefera să citească o carte în ziua alegerilor, iar cei care citesc pe fundul sticlei vor merge la vot, vă las pe dumneavoastră să vă imaginaţi ce va ieşi.
