17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O oală chinuită
O oală chinuită

Zilele trecute am avut şi noi, în sfârşit, parte de multe bucurii, din păcate acestea venind doar din partea sportivilor români. Astfel, echipa de tenis de câmp a României a reuşit să se impună în faţa echipei Canadei, ajungând în primele opt echipe ale lumii. Fetele noastre - Alexandra Dulgheru, Irina Begu, Andreea Mitu şi Raluca Olaru, împreună cu Simona Halep şi Monica Niculescu, care au fost prezente la Galaţi dar la acest eveniment, din diverse motive, nu au putut participa - au ajuns astfel după foarte mulţi ani (aproape un sfert de secol) în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei! Ca să nu mai vorbim despre mica răzbunare a Alexandrei Dulgheru şi a staff-ului echipei României faţă de Eugenie Bouchard referitor la acea strângere de mână refuzată. Este adevărat că fetele noastre au avut parte de o puternică susţinere din partea numărului mare de spectatori români aflaţi în tribune, români care de fapt au fost „jucătorul în plus” de care avea nevoie echipa României. 

O altă bucurie ne-a venit din partea echipei de gimnastică a României, care prin Andreea Munteanu, care a câştigat medalia de aur la finala la bârnă, şi Marius Berbecar la paralele, la Campionatele Europene de gimnastică de la Montpellier din Franţa, a demonstrat că gimnastica românească încă mai are de spus un cuvânt în faţa lumii. 

Ca să nu mai vorbim şi de fotbal, unde oţelarii noştri au bătut prima echipă din campionat cu 2-1, demonstrând că proverbul „buturuga mică răstoarnă carul mare” este foarte adevărat.

Până una-alta, toate aceste victorii, toate aceste bucurii nu ne încălzesc deloc locuinţele, primăvara asta capricioasă ne aduce tot timpul aminte că Electrocentrale a dat faliment, că primarul ne sfătuieşte să ne montăm cu toţii centrale termice, uitând parcă de nivelul de sărăcie cu care ne confruntăm. Cine o avea bani de centrală şi-o pune, cine nu, va face cum fac muţi dintre concitadinii noştri, vor apela la „doza” cu apă caldă, constând dintr-o sticlă cu apă caldă ţinută noaptea între picioare sau învelindu-se cu mai multe pături. Apă caldă ioc, şi uite-aşa a apărut „oala chinuită”. Adică oala pe care o ţii tot timpul pe aragaz şi atunci când vrei să te bărbiereşti o pui la încălzit. Dacă vrei să faci o baie, atunci o chinui mai rău, pentru că îţi trebuie mai multe oale cu apă clocotită pentru ca în final să obţii o jumătate de cadă cu apă, cât să nu ţi se facă pielea de găină. Mai nou, au apărut chestiile alea instant, care n-ar costa chiar foarte mult, dacă stai să analizezi preţul - 130 de lei n-ar fi chiar o problemă nici chiar pentru un pensionar. Îţi pui unul la bucătărie şi unul la baie şi ai rezolvat problema apei calde. Problema apare însă din altă parte - aparatele astea consumă foarte mult curent electric, aşa că de multe ori depăşeşti la cheltuieli chiar şi cât dădeai înainte pe apa caldă. Deci, rămânem deocamdată la oala chinuită.


Articole înrudite