Este frustrant atunci când intuiţia, combinată cu datele înregistrate în acţiuni similare, te obligă să ştii un rezultat dezonorant, pe care nici nu era nevoie să te deranjezi foarte tare să îl anticipezi. Mă refer acum strict la numărul participanţilor la manifestaţiile de protest, care s-au cărăbănit de prin provincie cu noaptea în cap doar ca să se agite prin Piaţa Constituţiei. Organizatorii avansaseră estimări de circa cincizeci de mii de protestatari, însă aşa cum era pentru foarte mulţi de aşteptat, cu toate eforturile, nici măcar zece mii nu au reuşit să adune. Bun aşa! Carevasăzică este afurisită pielea pe mine, am limba plină de venin, şi mi s-a căşunat pe biata mea naţie mioritică atunci când mă sufoc de indignarea iscată de lipsa onorabilităţii româneşti. Cine e prostul care poate crede că poate pune bază pe naţia noastră?! De la trădarea liderilor practicată cu sârg de-a lungul istoriei, soldată cu asasinarea mişelească a lor nu de duşmani, ci tocmai de ai lor, trecând prin întoarcerea dosului nemţilor în cel de Al Doilea Război Mondial, şi până la killerirea lui Ceauşescu de către acoliţii lui care şi-au luat lovelele din conturile „statului”, mineriadele... şi am cam obosit să enumăr. Quod erad demonstrandum! Deci - naţie fără cuvânt! Aşa că nu avea cum să mă mire participarea firavă la proteste a unei mâini de oameni raportată la o naţie laşă, care însă se vaită de mă dor urechile în legătură cu sărăcia pe care o îndură, şi cât de rău îi este. Au plâns coruri întregi de bocitoare soarta pe care o au ca urmare a adoptării noului Cod al Muncii. Şi dacă tot plângeaţi în pumni că deveneaţi sclavi, de ce nu aţi plecat cu bocceaua la spinare să îl înduplecaţi pe Boc să nu vă aducă în sclavie?!
Poate că par nedreaptă considerând că suntem mici ca naţie raportat la o scară de măsură a onorabilităţii, faţă de japonezi, spre exemplu. Dar încă o dată, trebuie să îmi arăt jena faţă de slăbiciunea poporului meu. Nu îmi doream să îl căsăpiţi pe Boc, să îl înjuraţi, ori mai ştiu eu ce grozăvie, aşa cum nu aş fi vrut să fie crăpelniţat Ceauşescu, căci premierul Boc, dincolo de orice, este doar un om. Nimic mai mult. I-a fost dat să fie în aceste momente în această situaţie. Dar aş fi vrut să văd măcar o dată că poporul ăsta nu se comportă asemenea unei turme, şi are curajul să îşi susţină cu fermitate, până la capăt, o idee. Cei care scoteau castanele din foc pentru alţii cu propriile mâini se află deja pe meleaguri străine, şi privesc zări în care „demnitatea, onoarea, liberatatea, egalitatea, fraternitatea” nu reprezintă doar nişte cuvinte frumoase, ci o stare de fapt!
Am aşternut aceste rânduri pe foaia albă electronică fără să mai aştept rezultatul moţiunii. Raţiunea m-a determinat să optez pentru un scor ce avea să dovedească picarea moţiunii, şi longevitatea premierului Boc al ‘nşpelea. Va urma încă un joc de glezne politic la Curtea Constituţională, degeaba!
