A fost înfiat, a scăpat de o boală grea, dar nu şi de moarte

Destinul marinarului Eduard Curduman, omorât pe 4 ianuarie la bordul unui petrolier în Libia, pare a fi o permanentă luptă cu ghinionul şi moartea. În primul rand, băiatul risca să nu aibă părinţi, dar familia Curduman, care pe atunci nu avea copii, l-a înfiat. Asta susţine Marcela Grigoraş, mătuşa marinarului mort. „Pe băiat l-au înfiat deoarece nu au putut ei să aibă copii. Şi apoi, după ce l-au înfiat, au avut şi copilul lor. Dar Eduard era iubit la fel. Era pasionat de mare şi de marinărie, că îşi admira tatăl şi voia să fie ca el, marinar de carieră. Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat“, spunea Marcela Grigoraş, mătuşa lui Eduard Curduman.
Unchiul marinarului nu e pregătit să accepte pierderea nepotului. „Nu pot vorbi, aşa mare nenorocire este”, atât a putut să spună Virgil Curduman, unchiul marinarului.
O altă luptă cu moartea Eduard a dat-o acum câţiva ani. Surse din rândul familiei susţin că băiatul a fost bolnav de leucemie dar, cu greu, s-a vindecat. Sănătos şi alături de tatăl său, aştepta cu optimism primul lui voiaj pe mare.
Familia aşteaptă acum ca Eduard să ajungă acasă, ca să îl conducă pe ultimul drum. Urma să vină în ianuarie acasă, să îi vadă pe toţi, dar nimeni nu se aştepta să ajungă în coşciug.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp